FOTO Manej pentru cinci cai, restaurant și opt case de vacanță la Vâlcele
Urbaniștii din cadrul Consiliului Județean Cluj vor avea în dezbatere, în ședința de joi, 10 martie, un proiect inedit:
„Elaborare Plan Urbanistic Zonal și construire ansamblu format din manej, restaurant si case de vacanță”.
Terenul studiat se află în localitatea Vâlcele, comuna Feleacu, are o suprafață de 7.500 mp și se află în proprietatea unui anume Horațiu Sârbu (o parcelă de 4.377,00 mp), din Câmpia Turzii, și a firmei Global Ink SRL (cealaltă parcelă de 3.123,00 mp) cu sediul în aceeași localitate.
Conform memoriului, beneficiarii propun construirea unui ansamblu format dintr-un manej, un restaurant cu regim
închis și 8 case de vacanță – amenajări exterioare, branșamente și racorduri la utilitățile existente în zonă.
Planul de urbanism propune crearea unui ansamblu care va include:
- un manej cu cel mult 5 cai;
- un restaurant cu regim închis (va deservi doar clienții cazați în interiorul ansamblului);
- 8 case de vacanță;
- circulații auto și pietonale interioare;
- parcări la sol;
- spații verzi;
- infrastructură edilitară.
Conform Planului de urbanism general al comunei Feleacu, terenul aferent investiției este situat în intravilanul localității Valcele, comuna Feleacu, județul Cluj, în extremitatea vestică a suprafetei administrative a comunei.
În memoriu se mai arată că zona studiată dispune de reţele de utilităţi: alimentare cu energie electrică, iar alimentarea cu gaze naturale este în curs de implementare.
Pentru construirea ansamblului se propune realizarea unui puț forat care să deservească necesarul de apa potabilă, precum și unul sau mai multe bazine vindajabile, pentru deversarea apelor viciate.