Făgetul se umple de vile. Încă 14 se propun lângă Vila Tușa

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1961 Vizualizări.  

Fiecare metru pătrat din zona Făgetului se umple de construcții. Vechea zonă de agrement a clujenilor a devenit un cartier înțesat de locuințe. Și numărul lor continuă să crească.

Un cartier cu 14 case este propus a se construi în Făget, foarte aproape de Vila Tușa. Totul este avansat, unele sunt construite, în baza unor planuri mai vechi.

Actualul plan urbanistic zonal a fost postat în consultare publică, pe website-ul Primăriei. După această fază, proiectul merge spre aprobare în Consiliul Local, apoi spre autorizare.

6

proprietari dețin parcelele studiate prin planul urbanistic zonal. Cele mai multe proprietăți, șapte, sunt ale unui anume domn Radu Nicoară.

Prin acest proiect, proprietarii s-au asumat câteva obligații față de primărie. Urmează să doneze suprafețe de teren pentru lărgirea arterelor Liviu Rusu și Sfânta Maria, care vor avea ampriza de nouă metri și trotuare, apoi să asfalteze strada Liviu Rusu și să prelungească strada Garofiței. În total, se vor dezmembra peste 500 m².

Parcelele sunt generoase, este și o obligație pentru zona Făget prevăzută în planul urbanistic general. Unitatea teritorială de referință este Lid1.

Fiecare proprietate trebuie să aibă și va avea cel puțin 800 m² de teren. Cea mai mare parcelă, 1417 m², îi aparține unui domn Laurențiu Marian. Frontul la stradă obligatoriu este de 15 metri.

1,4

hectare este suprafața studiată prin acest plan urbanistic zonal.

Casele pot să aibă cel mult două niveluri supraterane. Adică parter și etaj sau parter și mansardă.

Să ne jucăm puțin. Pentru un teren de 800 m², cu un coeficient de utilizare a terenului de 0,40, conform prevederilor acestui UTR, un proprietar își poate construi o casă cu o suprafață desfășurată de 320 m², ceea ce înseamnă cam 265 m² utili.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.