Autor Ionel Lespuc
în Stiri
2 years în urmã
10352 Vizualizări.
Lărgirea străzilor Calea Mănăștur și Mărginașă, străpungerea peste Canalul Morii, dinspre Platinia spre Sala Polivalentă, iată cel mai mare proiect public din partea de vest a orașului. De fapt, vestul centrului Clujului. Miza este o bandă dedicată pentru mijloacele de transport în comun prelungită, dinspre centru spre Mănăștur, un acces mai facil dinspre cartierul Grigorescu spre Moților, respectiv realizarea de piste velo în această parte a orașului.
Proiectul este în faza exproprierilor.
“Pentru strada Mărginașă încă nu avem autorizația de construire, proiectantul lucrează pentru autorizare, mai are câteva de avize de obținut. Partea de exproprieri este finalizată. Din cele opt case propuse spre demolare, trei dintre proprietari nu s-au prezentat să își ridice banii. Mai avem încă o procedură să le putem pune banii în cont. Ceilalți cinci deja au primit banii și au termen de predare, astfel încât să putem începe lucrarea”, a spus viceprimarul Dan Tarcea, la Realitatea FM.
9.266.131
de lei este suma pe care Clujul ar urma să o plăteascăproprietarilor.
Evaluatorii angajați de Primărie au stabilit un preț al terenurilor de 1.270 de lei/metru pătrat pentru terenurile aflate pe Calea Mănăștur și strada Mărginașă, respectiv de 1.190 de lei pe metru pătrat pentru terenurile de pe străzile Oțetlui, Uzinei Electrice, Ilie Măcelaru. La aceste sume indicate de grila notarilor publici se adaugă, conform legii, o despăgubire de 15%.
Cum spuneam și mai jos, unii dintre proprietari au fost nemulțumiți de sumele propuse. Aceștia s-au adresat ulterior instanțelor de judecată.
milioane de lei este cea mai mare sumă acordată de Primărie; despăgubirea ajunge la patru persoane și o firmă care pierd un teren de 663 de metri pătrați.
Modernizarea coridorului pe axa est-vest se va realiza prin reducerea suprafeței carosabile, rezultând pe Calea Mănăștur 4 benzi de circulație cu gabarit redus – 2 benzi dedicate pentru transportul public și 2 benzi pentru circulație rutieră (lățime de 3m). Calea Moților – segmentul dintre str. Mărginașă și str. Clinicilor – va avea aceeași configurație cu cea de pe Calea Mănăștur.
Pe strada Moților, varianta studiată în Primărie este ca circulația să se desfășoare în sens unic, pe direcția spre Calea Mănăștur, circulația în ambele sensuri fiind posibilă doar pentru transportul public în comun, prin benzi dedicate.
Pentru axa nord-sud se propune realizarea unei artere directe, care să asigure legătura rutieră, velo și pietonală pe următorul traseu: Pod Garibaldi – Str. Uzinei Electrice – Str. Oțetului – Str. Mărginașă. Se va construi un pod peste Pârâul Morii și se va extinde str. Oțetului la 4 benzi de circulație. Pe ambele sensuri de circulație vor exista piste pentru biciclete și trotuare extinse. Pe str. Mărginașă se propune lărgirea la 3 benzi în zona intersecției cu Calea Mănăștur – Calea Moților.
Executantul lucrărilor este compania ARL Cluj s.a., iar valoarea contractului este de 26.502.699,47 lei fără TVA, peste cinci milioane de euro.
În cadrul proiectului se vor planta 67 de arbori foioși, 33 de arbori foioși ornamentali, 167 arbuști înalți, 31 de arbuști ornamentali și 175 de plante perene.
„Toate intersecțiile și trecerile de pietoni de pe segmentele de stradă asupra cărora se intervine prin proiect vor fi semaforizate și gestionate printr-un sistem inteligent de management trafic – prevăzut cu sisteme de prioritizare a mijloacelor de transport public. De asemenea, sistemul de iluminat public LED prevăzut prin proiect permite funcționarea pe diferite nivele de putere și pe diferite paliere orare”, explica, anul trecut, primarul Emil Boc.
Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.