EXCLUSIV Amânare din cauza liftului panoramic și a parcării. Când va fi finalizat cel mai înalt bloc de locuit din România
Lucrările la cel mai înalt bloc de locuit din România, construit pe Calea Florești, la ieșirea din Cluj-Napoca spre comuna Florești, au fost decalate față de termenul anterior și vor fi finalizate, conform dezvoltatorului imobiliar, Ardeal Construct, în a doua decadă a lunii august din acest an.
Nu e prima dată când recepția West City Tower (WCT), blocul cu 25 de etaje de la capătul cartierului Mănăștur, a fost amânată. De-a lungul vremii, dezvoltatorul a mai avut câteva termene pe care nu le-a putut respecta din mai multe motive. Ultima oară antamase un termen pentru lunile mai-iunie ale acestui an. Și s-a cam dus.
Media9 a scris despre asta: Cel mai înalt bloc de locuit din România este la Cluj. „Cred că lucrările vor fi gata în mai-iunie”
Cu puțin înainte, dezvoltatorul imobiliar vorbise de un deadline pentru luna martie a acestui an. Evident, nici acest termen n-a putut fi realizat.
Luna august, termenul pentru turnul de 25 de etaje din Cluj-Napoca
De data asta, însă, dezvoltatorul este convins că blocul turn de pe Calea Florești va putea fi recepționat „în a doua decadă sau până la finalul lunii august”.
„Mai avem un pic de lucru în zona liftului panoramic, fiindcă trebuie schimbată cabina. Apoi în stânga și-n dreapta liftului. Ăstea, de fapt, sunt niște lucrări de <decorativă>. Mai e ceva de lucru la parter, unde sunt parcările, adică avem de pus niște șape plus ghena de gunoi. Și mai sunt câteva lucrări mai mici, respectiv de izolat rezerva de apă, dar restul grupurilor de pompare cerute de ISU sunt puse și suntem cam gata”, a declarat, pentru Media9, Radu Vlas, omul de afaceri clujean care controlează societatea Ardeal Construct, dezvoltatorul care construiește turnul de pe Calea Florești.
Luna august
este termenul pe care dezvoltatorul imobiliar l-a transmis pentru finalizarea lucrărilor la blocul turn de 25 de etaje
Întrebat de Media9 cât crede că vor mai dura lucrările, Radu Vlas a spus: „Cred că o lună, o lună, o lună și jumătate, undeva în a doua decadă a lunii august. Cel târziu la finalul lunii august”.
Radu Vlas a mai afirmat că, din cele 182 de apartamente din West City Tower, au fost vândute până acum aproximativ 70-80%. Iar din cele patru penthouse-uri, mai sunt două de vânzare. „Asta este, dar o să le vindem încet-încet”.
Dezvoltatorul clujean a mai spus că mulți dintre cei care și-au cumpărat aici apartamente au început deja să și le amenajeze, așteptând recepția blocului.
Cel mai înalt bloc de locuit din România
West City Tower (WCT) are 25 de etaje (plus spațiul tehnic de la etajul 26), cinci niveluri de parcare la demisol și subsol cu intrare și ieșire de pe Calea Florești și din strada Bucium, spațiu de joacă pentru copii, 182 apartamente cu 1, 2, 3 camere si patru penthouse-uri cu 5 camere.
Turnul are o înălțime de aproximativ 100 de metri pe partea dinspre Calea Florești și de 90 de metri în partea opusă, la cota zero, fiind pe locul 8 în topul celor mai înalte clădiri din țară. Este cel mai înalt bloc cu locuințe din România.
Cum e structurat un penthouse
Suprafețele celor patru apartamente de lux diferă, dar nu substanțial, de aceea și diferența mică de preț. Fiecare penthouse este structurat astfel: la etajul 24, suprafața de 100 de metri pătrați cuprinde un living mare, bucătărie, baie, terasă generoasă de 30-35 mp. La etajul 25, suprafața de 100 de metri pătrați cuprinde trei dormitoare, două băi și, la fel, o terasă foarte mare.
Unii au fost interesați și de acest articol: Semn de criză? Scad prețurile la apartamentele de lux din cel mai înalt bloc de locuit din România
Pe de altă parte, primele cinci etaje ale turnului de pe Calea Florești au fost gândite pentru a fi exploatate în regim hotelier.
De la etajul 6 până la etajul 23, sunt apartamente de una, două și trei camere. Pe acoperiș, turnul are o terasă cu o panoramă excepțională, la care constructorul și dezvoltatorul mai reflectă cu privire la utilitatea ei.
Imobilul dispune de două lifturi de interior ce coboară până în parking, la cele două subsoluri și trei demisoluri. La exterior, clădirea a fost echipată cu un lift panoramic unic în Cluj-Napoca.
Valoarea întregului proiect a fost inițial aproximată la 12 milioane de euro, dar acum a mai suferit modificări din cauza creșterii anumitor prețuri la materialele de construcții.
Prețurile apartamentelor în cel mai înalt bloc de locuit din România pot fi consultate AICI.
Turn de 100 de metri
Proiectul West City Tower, așa cum este denumit blocul turn în actele oficiale, datează din 2008, atunci când a fost înaintat Comisiei de urbanism a municipalității, fiind gestionat de firma Ardeal Construct și, anterior, de Imperial Development, societăți controlate de omul de afaceri clujean Radu Vlas.
Cine este Radu Vlas, omul care a investit în turnul de 25 de etaje
Clujeanul Radu Vlas (52 de ani), cel care controlează societatea Ardeal Construct SRL, dezvoltatorul care ridică blocul de 25 de etaje pe Calea Florești, este implicat și în alte domenii de business, având afaceri în domeniul energiei electrice.
Sursa foto: Forbes
El este și patronul complexului „Leul” din Piața Mihai Viteazu, tot prin intermediul societății Ardeal Construct.
În 2010, revista Forbes îl credita pe Radu Vlas cu o avere estimată la 8-9 milioane de euro. În prezent, este considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Cluj.
Sursa foto: Media9