Este Clujul sat fără câini? HCL 5/2022, regula care se încalcă zilnic
Profesioniștii din domeniul traficului rutier au măsurat și au oferit soluții. Primăria a luat o decizie, apoi alta. Și s-a făcut regula, care a devenit hotărâre de Consiliu local, nr. 5 din 2022. Totul ok, în afară de faptul că regula nu se respectă.
Vorbim despre accesul și circulația taxiurilor pe benzile dedicate mijloacelor de transport în comun. În ianuarie 2022 s-a decis ca acestea să poată circula doar pe patru artere cu benzi decicate din Cluj, Bd. Nicolae Titulescu, str. Regele Ferdinand, Calea Florești și Splaiul Independenței. Altfel spus, pe axa Mărăști – centru sunt interzise.
Doar că, deși sunt interzise, ele circulă. Nu toate, probabil, dar multe dintre ele. Acei șoferi care au decis să încalce HCL 5/2022 pot fi văzuți la toate orele pe B-dul 21 Decembrie. Atenție, în luna ianuarie, reprezentanții lor s-au așezat la masă cu Primărie, iar la urmă au promis că, după stabilirea noii reguli, aceasta nu va mai fi încălcată.
Din păcate, Clujul se dovedește la fel de slab ca România toată la aplicarea legilor. Aici ar trebui să intervină Poliția Rutieră, împreună cu Poliția Locală. Doar că nimeni nu îi amendează pe taximetriștii indisciplinați de pe benzile dedicate. Dacă vă uitați la fotografii, veți vedea că nu era ditamai aglomerația; gestul lor este mai degrabă ostentativ.
Iată ce spunea, la începutul anului, înainte de votarea HCL 5/2022, primarul Emil Boc: „Poliția Rutieră va putea amenda taximetriștii care nu vor respecta regulile impuse de noi și nu va mai pierde niciun proces. Până acum, unele procese s-au pierdut, altele s-au câștigat. Judecătorii spuneau ca nu exista o hotărâre de Consiliu local, dar acum va exista. Nu este un act de orgoliu, ci unul de responsabilitate din partea noastră”.
Măsura anunțată de primar se bazează pe un studiu realizat de specialiști de la Universitatea Tehnică. Echipa de ingineri a calculat că taximetrele pot circula în aceleași condiții pe patru tronsoane de bandă dedicată, însă inițial Primăria a exclus două, Splaiul Independeței și Calea Florești. La insistențele reprezentanților taximetriștilor, le-a inclus în proiectul de HCL.