Eșecul din spatele victoriei PNL Cluj. Dezamăgirea lui Boc și ce poate face
Nu e liniște în PNL Cluj. Așa cum am mai scris, victoria de duminică este de fapt un eșec pentru liberali. Ei au sperat la peste 40% din sufragii, iar acest 32,46% le ține de cald ca un sloi de gheață.
Cel mai dezamăgit a fost chiar primarul Clujului, Emil Boc, care îi promisese lui Ludovic Orban o victorie en fanfare. Județul s-a clasat abia pe locul al șaptelea în țară ca procent de alegători PNL, după Giurgiu, Teleorman sau Vrancea.
Rezultatul de duminică, pus în balanță cu cel de la locale, arată încă o dată faptul că Emil Boc este respectat ca primar, însă PNL-ul său nu are parte de același respect. Clujenii înțeleg foarte bine că alegerile parlamentare au altă miză și nu s-au dus “pe fentă”, cu Boc în toate afișele cu candidați PNL pentru Senat și Camera Deputaților.
Asta chiar dacă PNL a încercat un facelift. A pus pe listă și oameni tineri, ca Radu Moisin, Sabin Sărmaș, Ovidiu Cîmpean. Sigur, nu s-a putut debarasa cu totul de vechile manevre: se vorbește că orădeanul Sorin Moldovan, locul al treilea pe lista pentru Camera Deputaților, și-ar fi cumpărat literalmente locul eligibil. Cristina Burciu, de la Turda, a fost promovată ca parte a unui troc politic, pentru că a votat Guvernul Orban în 2019.
Ceea ce doare cel mai tare este scorul pe municipiul Cluj-Napoca. Diferența dintre PNL și USR Plus a fost de 1,24% – infimă, aproape invizibilă. Când te-ai așezat cu toată greutatea pe Cluj-Napoca – ai primar cu o comunicare de studiat la facultate, viceprimar, majoritate în Consiliu Local, cele mai multe instituții publice conduse de oameni agreați, prefect și președinte de Consiliu Județean – să fii cu 1,24% în fața unor necunoscuți… E un pumn în față.
Diferența reală a fost de vreo 1.000 de voturi. Fix aceste 1.000 de voturi îl mențin deocamdată în funcția de președinte al PNL Cluj-Napoca pe viceprimarul Dan Tarcea.
Ce e de făcut? Probabil, în mod discret, PNL va schimba niște lucruri la Cluj, dând impresia de partid fresh. “Lupii tineri” vor fi aduși în față, este posibil să li se ofere și funcții, iar partidul va începe să vorbească de meritocrație, de competență, de fără penali, preluând teme din discursul USR Plus. Greu de crezut însă că o schimbare radicală chiar se va produce. Mai degrabă se va replica situația din Primăria Cluj, unde se arată proiecte frumoase pe Facebook, dar în clădire sunt o grămadă de oameni care muncesc puțin pe bani mulți, care la 12 iau masa cu colegii care le sunt rude, iar la 16.30 rup ușa.
Poate așa clujenii vă vor crede că reformați PNL, domnule Boc, dacă veți reforma personalul din Primărie. Ca Bolojan.