Emil „Ego” Boc. Se plânge de linșaj mediatic, dar încalcă legea cu bună știință
Vă spuneam că e greu să fii primar, mai ales dacă ești unul plin de orgolii, de “ego”, deși vorbești despre “eco”. Este cazul lui Emil Boc, edilul șef al Clujului. Care face multe lucruri bune, nimic de zis. Dar care face și de astea, cum veți vedea. Dacă vi se pare mărunțiș, închipuiți-vă că vi se întâmplă dumneavoastră.
Domnia sa se plânge de linșaj mediatic, de dezinformare, de articole plătite. Dar ce este linșaj, dezinformare sau comandă când arăți că încalcă cu bună știință prevederi legale? Să ne uităm câte procese pierde Primăria și vom înțelege exact. Avem azi o situația punctuală, una care de asemenea poate deveni obiectul unui proces pierdut de municipalitate.
Vorbim din nou despre planul urbanistic zonal pentru casele din Sopor, dintre care una pe un teren de 320 de metri pătrați. Știți povestea: Emil Boc a făcut show într-o ședință de urbanism, a dat de pământ cu specialiștii, că transformă Clujului în Florești, că „ghetoizează”, iar proiectantul nu a apucat/s-a temut să spună că, de fapt, proprietarul deține 700 de metri.
Emil Boc a rămas singur împotriva tuturor urbaniștilor
Poziția primarului nu a impresionat lumea din urbanismul clujean. TOȚI arhitecții din comisia tehnică de urbanism prezenți atunci au fost în favoarea avizării favorabile a proiectului, ba au primit sprijin și din afară, de la nume grele, precum Șerban Țigănaș și Claudiu Salanță.
Mesaj-manifest. „Clujul trebuie să fie al tuturor, nu doar al celor înstăriți!”
Apoi, ca niciodată, aparatul din subordinea primarului a avut o părere diferită de a șefului. De altfel, arhitectul șef Daniel Pop a rămas ferm pe poziția sa de aprobare a dezvoltării. L-au lăsat pe Emil Boc singur, vorbind pe la emisiuni că „specialiștii nu trebuie lăsați de capul lor, că au interese”.
Scandal în Primărie. Angajatul care a îndrăznit să-l contrazică pe Emil Boc
Edilul șef a crezut că lumea urbaniștilor se va speria. Dar nu s-a întâmplat așa. Deci iată că proiectul, pus pe ordinea de zi a Consiliului Local, inițial, în 18 ianuarie, apoi retras, nu a mai fost dezbătut în martie și, culmea, nu va fi nici în aprilie, deși nu mai sunt virgule de adăugat pe documente. Ordinea de zi a ședinței din 4 aprilie a apărut pe website-ul Primăriei și nu include PUZ-ul acesta.
Termene legale depășite
Și acum vedem de ce amânarea aceasta este ilegală. Legea urbanismului și amenajării teritoriului (Legea nr. 350/2001) prevede niște termene foarte clare, Primăria Cluj-Napoca nu este stat în stat. Astfel, în termen de maximum 45 de zile de la finalizarea dezbaterii publice şi înaintarea expunerii de motive elaborate de către primar şi a raportului de specialitate elaborat de către arhitectul- şef, consiliul local are OBLIGAȚIA să emită o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentaţia de urbanism.
Tot potrivit prevederilor legii 350, documentaţiile de urbanism, elaborate conform legislaţiei în vigoare, care au avizele şi acordurile prevăzute de lege şi solicitate prin certificatul de urbanism, precum şi tarifele de exercitare a dreptului de semnătură achitate pentru specialiştii care au elaborat documentaţiile, se promovează de către primar, în vederea aprobării prin hotărâre a consiliului local pe baza referatului de specialitate al arhitectului-șef, în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării documentaţiei complete la registratura primăriei.
Ei bine, suntem în depășire. Suntem în afara cadrului legal.
E limpede, avem aici dilema imaginii publice a primarului. Dacă se opune, va putea fi dat în judecată și va pierde; Clujul ar risca plata unor despăgubiri către cei lezați, pe care le-am plăti noi, nu domnia sa. Dar dacă este de acord? Asta ar înseamna că a cedat și că nu este el atoateștiutor. Ar fi o lovitură în ego. Cine îl cunoaște pe primar, știe că așa ceva este nepermis.
Să facem un pronostic. Dintre proces și orgoliu, e foarte posibil să aleagă prima variantă, că nu plătește din banii săi. Și apoi se va plânge de linșaj și dezinformare.