Emil Boc: “Nu știu de unde își iau ideile pentru coregrafii. Bravo lor”

Autor  admin   în       1 year în urmã     9151 Vizualizări.  

Emil Boc, analist sportiv de ocazie, și-a spus părerea despre meciul de joi seara, “U” – CFR 1-1, dar și despre următorul meci al alb-negrilor, cel cu Voluntari.

Boc s-a arătat încântat de meci și de atmosfera din stadion. “Cei care au văzut la televizor locuri goale să știe că ele au fost impuse de regulament. A fost sold out, s-au vândut toate biletele. Iar echipele au arătat respect, s-a jucat cu cele mai bune garnituri. Nu se poate când ai un stadion plin, vândut cu toate biletele, să joci cu rezervele. În teren nu a mai fost spectacolul de la meciul din campionat, dar e bine că nu a mai fost nici scorul de atunci (3-4, n.r.). Avem galerii extraordinare, nu știu de unde își iau ideile pentru coregrafii cei de la “U”. Bravo lor, băieții aceștia sunt tot mai buni. Meciul ne-a arătat că pot avea loc derby-uri clujene, care în trecut știți câte probleme creau”, a spus primarul, la Realitatea FM. A comparat derby-urile Clujului cu cele clasice din Italia.

3

coregrafii de mari dimensiuni au prezentat fanii Universității, la derby-ul Clujului.

El a vorbit și despre meciul următor al Universității, cel cu FC Voluntari, ultimul din turul campionatului. “Neapărat trebuie să batem, merg pe 1 solist, ca la Pronosport. Atât de mult m-a supărat înfângerea din campionatul trecut (2-3, n.r.), e momentul revanșei, cum a fost și cu Sepsi. Sunt convins că echipa poate să câștige, chiar dacă joacă la 3 zile și nu s-a menajat cu CFR”, a subliniat Emil Boc.

About