Emil Boc i-a certat pe arhitecți. “Nu sunteți absolviți de vină pentru casele fără autorizație. Acestea merg spre demolare, toleranță zero”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     16819 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut o pledoarie în deschiderea ședinței Comisiei tehnice de amenajare și urbanism de astăzi. S-a adresat arhitecților direct, dar și Facultății de arhitectură, respectiv Ordinului arhitecților din România, și le-a cerut să nu mai realizeze proiecte de urbanism pentru case neautorizate.

“Vorbesc pe probe, dacă vreți vin cu dovezi în ședința voastră de urbanism”, a spus Emil Boc. Media9 a scris, de mai multe ori, că în Cluj-Napoca, atât în intravilan, cât mai ales în extravilan, sunt peste o mie de case care s-au ridicat fără ca proprietarii să aibă autorizație de construire.

“Sunt case care nu sunt autorizate, dar pentru care există proiecte de urbanism realizate de arhitecți. Breasla arhitecților este de mare calitate, mai ales la Cluj, dar există și uscături, ca în orice pădure. Nu sunteți absolviți de vină pentru casele fără autorizație, cel puțin morală. Se creează o problemă pentru municipiu, dar și una socială. Aceste case merg spre demolare, chiar dacă după un proces de doi-trei ani. Avem toleranță zero”, a spus Boc.

În urmă cu două luni, primarul Clujului arăta că s-ar face vinovat de abuz în serviciu dacă, după o sentință definitivă, nu va trece la desființarea acestor imobile.

Emil Boc: “Dacă nu desființez casele neautorizate, mă fac vinovat de abuz în serviciu”

Primăria se află deja la al treilea contract cu firme de construcții, angajate prin licitație pentru desființarea clădirilor ridicate fără autorizație. Până acum, acestea a avut doar intervenții minore.

Altă comisie de urbanism, altă viziune. Tișe îi răspunde lui Boc: „Nu sunt de acord cu demolarea caselor”

FOTO: arhivă, generică

About