Emil Boc a găsit soluția pentru descongestionarea traficului din zona metropolitană. „E condamnabil că nu s-a făcut…”

Autor  admin   în       2 years în urmã     4022 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a fost întrebat astăzi dacă municipiul oferă toate condițiile pentru renunțarea la mașinile personale. Se știe că primarul a cerut acest lucru de nenumărate ori. OK, poate că cetățenii din Cluj-Napoca pot să circule suficient de bine cu transportul public, dar ce soluții sunt pentru locuitorii din Florești, Baciu sau Apahida care vin zilnic în municipiu?

“Să facă școală acolo, nu să vină la Cluj. Noi, clujenii, ne-am făcut datoria față de clujeni. Am construit cinci corpuri noi de școli. Copilul trebuie să meargă la școală cât mai aproape de casă, iar acest lucru nu s-a respectat. Noi am preluat, la Cluj-Napoca, obligația pe care o aveau primăriile din zona metropolitană. Nu trebuie condamnat părintele, el vrea ce e mai bine pentru copilul lui. Condamnabil este că nu s-au făcut școli, creșe, grădinițe în aceste localități”, a spus Emil Boc, la Realitatea FM.

De altfel, primarul Clujului i-a îndemnat pe clujeni ca, de astăzi, să circule mai mult pe jos. Municipiul a acceptat provocarea lansată de orașul Tauragė din Lituania de a parcurge cât mai mulți pași timp de o lună.

„Dragi clujeni, vă amintesc faptul că orașul nostru a fost selectat de către Uniunea Europeană să facă parte din rândul primelor 100 de orașe neutre din punct de vedere climatic până în 2030 și ca parte a acestui demers, știind că la Cluj, sportul este la el acasă, că avem, în ADN-ul nostru, tentația de a face cât mai mult sport, vă invit să ne alăturăm acestui challenge și făcând sport, plantăm copaci, dar ne păstrăm și sănătatea. Haideți să facem aceste două lucruri minunate împreună începând cu 16 septembrie”, a subliniat Emil Boc.

About