Emil Boc a ajuns „primarul OSĂ” din vina lui. Vorbele bat faptele la fundul gol

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     2422 Vizualizări.  

Scriam săptămâna trecută ce cred despre primarul Emil Boc, în contextul zilei sale de naștere. Cu bine și rele. Erau câteva rânduri despre modul în care înțelege să comunice cu publicul, dar am fost parcă prea sintetic, așa că mi-am promis să revin pe larg. Felul în care văd eu că funcționează comunicarea domniei sale e demn de studiat la facultate, dar nu neapărat la “așa da”. Haideți să împărțim discuția pe capitole și să facem câteva instantanee, dacă tot vorbim de imagine.

Citește și

Cred că… La mulți ani, domnule primar! Un prieten sincer 😉

ANGAJAȚII PRIMĂRIEI SAU AI PRIMARULUI? Primarul are o pagina personală pe Facebook, “Emil Boc – întotdeauna pentru clujeni”. Iar pentru pagina aceasta muncesc permanent fotografi, cameramani, un editor de imagine și vreo două departamente din Primărie. Aceasta este cea mai mare redacție de presă din Cluj. :)) Oficial, oamenii au alte atribuții, dar sarcina lor principală este aceea de a promova imaginea edilului șef. Dacă vă vine să credeți, se organizează inclusiv ședințe cu directori și manageri de proiecte din Primărie pentru a creiona un sumar al postărilor pe Facebook. Putem purta o discuție, dacă vreți: pagina primarului este un bun al municipiului și trebuie întreținută din banii clujenilor?

Stop cadru. S-a întâmplat să apar neanunțat când primarul a donat sânge la Centrul de transfuzii. Mi-am închipuit atunci că a făcut-o dezinteresat, ca să ajute niște oameni bolnavi. Un gest omenos, nu material de postat pe Facebook. După câteva ore, pe Emil Boc – întotdeauna pentru clujeni era o galerie foto cu fiecare strop de sânge donat. 

FĂRĂ GREȘEALĂ. Se prezintă ca un Superman și asta e ușor supărător. Vă rog să căutați în arhivă când a spus ultima dată că a greșit. Eu nu am găsit. Aș spune că DATORIA unui primar este să fie transparent cu comunitatea care l-a pus la treabă. Iar transparența presupune și asumarea unor erori. Nu știu, ceva de genul «am recepționat sala de sport, iar după un an a cedat o grindă și trebuie să refacem lucrarea de la zero. Îmi pare rău» sau «Am făcut studiu geologic doar pe un mal al Someșului, iar pe celălalt constructorul noului pod a dat peste un zăcământ de sare. Îmi cer iertare».

Stop cadru. Mă sună un primar de comună: «domnul Boc a spus cutare lucru la radio și am rămas surprins. Pentru că acea chestiune mă implica și pe mine, l-am sunat și l-am întrebat cum poate spune presei ceva atât de inexact. Și mi-a răspuns: ce contează ce am spus presei?». Nu vi se pare o atitudine definitorie?

ȘI APROPOS DE PRESĂ. Jurnaliștii l-au dat în judecată că nu își respectă obligația legală de a organiza conferințe de presă. Atunci, rapid, a organizat una, iar acțiunea în instanță nu a mai avut suport. După acel moment din 2019, a mai făcut câteva, probabil patru sau cinci în trei ani. În locul conferințelor de presă și-a “închiriat” spațiu la începutul ședințelor de consiliu local. Apare de două ori pe săptămână la radio, uneori este solicitat să aibă intervenții și la TV, transmite Facebook live orice discurs. Cel mai mult îi place să meargă pe șantiere cu echipa proprie foto/video. Nimeni nu îi pune vreo întrebare incomodă, salvează timp și nervi.

Aș sublinia că presa nu e doar adunătura aceea eterogenă de persoane care țin microfoanele, deși este și asta; poate ar trebui văzută mai corect ca un intermediar, un curier, care duce informația de la sursă la receptor. Minți presa, minți cetățeanul.

Stop cadru. Pe pagina primarului se postează la final de an o retrospectivă video, dar mai apar și alte filmulețe, realizate la diverse evenimente. În toate, fără excepție, primarul se arată obsedant de des, cel puțin o dată pe minut. Dacă joacă Halep, hop și primarul; dacă e Untold, el dansează, dacă e o finalizare de bază sportivă, el marchează. Până și la instalarea unui dozator de apă în centru e Boc acolo, cu paharul. Este ca un actor care nu are nevoie de cascadori. Mai era unul care se pricepea la toate și îl chema Ceaușescu.

FAPTE, NU VORBE. SAU OSĂ? La Cluj se fac multe lucruri, asta este dincolo de orice îndoială. Dar se fac încet. Luna asta se finalizează o creșă, luna viitoare poate se termină un parc. Nu ai material să produci trei postări pe zi. De aceea, pe pagina de Facebook a primarului se vând și multe iluzii. Atât de multe încât “civicii” l-au botezat “Primarul OSĂ”, de la “o să fac”. Dacă vă uitați pe pagina de Facebook a primarului, acolo unde curgeau felicitările nu demult, acum sunt o mulțime de cetățeni care nu îl mai cred. Cumva și-a făcut-o cu mâna lui. Răspunsul primarului este un slogan vechi, “fapte, nu vorbe”; categoric, sunt numeroase realizări, dar vorbele bat faptele la fundul gol.

Stop cadru. Centru expozițional, Parndorf de Cluj, park&ride la toate intrările din oraș, parkinguri pe schelet metalic, aquapark, patinoar, locuințe pentru persoanele marginalizate, filarmonică, autobuze autonome sunt câteva dintre promisiunile care nu s-au materializat. De metrou și centură nu zic nimic, v-am propus teme mai de nișă, „pour les connaisseurs”. Unele au ieșit complet de pe agendă, altele au rămas și sunt întinse ca guma de mestecat. Și de ce s-au promis? Eu cred că din lăcomia de a mai obține niște like-uri. Și dintr-un orgoliu tare păcătos.

Nu încerc să spun că avem un primar slab, Doamne ferește. Clujul s-a dezvoltat și datorită lui, nu încape îndoială. Doar că e atât de avid de imagine încât ajunge să facă greșeli. Clujenii au început să vadă asta și nu (toți) mai merg pe fentă.

About