E. De la EST

Una dintre fidelele mele cititoare (și cea mai veche prietenă a mea!) a făcut o remarcă foarte inspirată după editorialul meu „G”: „Presimt că urmează E. Dar nu de la Europa”. Ai dreptate, Monica: subiectul de maximă importanță pentru noi ar trebui să fie „E de la Est”, adică impactul pe care îl vom resimți prin mutarea centrului de putere al planetei spre tărâmurile Soarelui-Răsare.

Este adevărat, după trei secole în care destinul planetei a fost hotărât în cancelariile americane și după un glorios secol în care cancelaria nord-americană a preluat fotoliul de orchestră, trăim întrucâtva cu iluzia că importanța și puterea Europei au rămas la aceleași înalte cote. La fel în ceea ce privește S.U.A. Dar Europa și-a pierdut în primul rând puterea; dovadă este faptul că în geopolitica mondială Europa este măreață, este sublimă, dar… cu desăvârșire absentă! Ea mai prezintă interes doar ca piață de desfacere pentru nenumăratele produse sudice și estice din care este constituită deșănțata, exagerata și risipitoarea sa prosperitate.

Cu S.U.A. povestea este diferită. Ele sunt interesante, foarte importante chiar, ca piață majoră de consum, pentru oricine are ceva de vândut pe această planetă. Pe urmă, S.U.A. s-au menținut cu osârdie în postura de „jandarm planetar”. Doar China, care are de recuperat un imens handicap (temporal, nu tehnologic) reușește să se apropie de colosul dungat, cheltuielile sale militare reprezentând aproape o treime din cele americane. În rest, cele 10 state care urmează Chinei (între care găsim Rusia, India și toate statele europene „importante”) nu cheltuie toate  împreună cât flăcăul cel vânjos de peste ocean. Mă rog, pentru el, noi suntem „peste ocean”…

Nu se poate contesta faptul că uriașele cheltuieli militare injectează bani în economie. La fel, nu se pot contesta avantajele diverse pe care prezența militară americană în toate azimuturile planetei le aduce acestei națiuni îndopate cu steroizi. Dar, în ciuda acestui fapt, tot mai puțini sunt cei care tremură la vederea mușchilor pe care americanii îi arată cu atâta ușurință. Se pare că adrenalina asociată acestui fapt perpetuează o situație prin care nu transpar schimbările majore care s-au produs pe eșichierul geopolitic mondial.

După cum arătam în editorialul anterior, consacrat mediatizatei întâlniri a „G7”, țările „dezvoltate” par să ignore cu nonșalanță aceste schimbări. Prima, și cea mai consistentă dintre ele, este ascensiunea fulminantă a Chinei. Datorită conducerii comuniste obtuze, între 1950 și 1978 produsul intern brut (PIB) al Chinei a bătut pasul pe loc, timp în care PIB-ul Japoniei a crescut de peste 6 ori. După care China a explodat (ajutată, desigur, de frenezia cu care occidentalii s-au năpustit să profite de proverbialele costuri reduse și productivitate înaltă pe care le asigura China). În 1990 China reprezenta sub 5% din PIB-ul mondial, în timp ce S.U.A. erau recordmanul absolut, cu 22%. În doar 28 de ani, China a crescut la 18% (nici alții nu au stat pe loc…), iar S.U.A. au coborât la 15%.

Iar dezamăgirea pentru „G7” nu se limitează la atât. Șmecherii de analiști și jurnaliști au creat o categorie care sună similar, dar înseamnă cu totul altceva: „E7” (zicea Monica că mai degrabă să vorbim despre „E”…). Este vorba despre primele 7 economii emergente (cred că le știți care sunt), care în 2050 vor ocupa 6 din primele 10 locuri ale clasamentului economic mondial, cu China și India în fața S.U.A.. Și ca să înțelegeți cât de dinamice sunt schimbările care se produc în lume în timp ce noi mâncăm chipsuri pe canapea și bem bere urmărind campionatul european de fotbal (ehei, fotbalul nimeni nu o să ni-l ia…), este suficient să înțelegeți că, în 1995, E7 erau jumătate din G7, în 2015 le egalaseră deja, pentru ca în 2040 să reprezinte dublu ca PIB față de G7.

Să fim deci înțeleși: domnia europeană s-a încheiat. S.U.A. sunt inexorabil înghițite de pluton. Cei mulți și dornici de înavuțire muncesc de zor la crearea propriei lor prosperități: idee pe care perfidul colonialism occidental le-a strecurat-o atât de profund în suflet, încât ei nu-și pot imagina existența fără toate normele de confort ale omului alb (inclusiv aerul condiționat, credeați că există scăpare?). Și toate acestea se petrec în zonele cu economii emergente. Și, în raportare geografică față de noi, totul se va petrece la est de noi. Nu numai în China, ci și în uriașa Indie, pe care în mod complet eronat o vedem ca pe o națiune săracă, adoratoare de zei cu multe brațe și vaci placide. La fel în sud-estul asiatic, în Indonezia, în Filipine.

Și, paradoxal chiar, în Rusia. Obișnuiți să demonizăm Rusia, uităm în mod păcătos că este o națiune creștină, cu o cultură extrem de apropiată de cea europeană. Orbite de otrava războiului rece, S.U.A. încearcă cu cerbicie să demonizeze Rusia și să pună ursul rus cu botul pe labe (Biden: „Rusia încercă cu disperare să-și mențină poziția ca putere mondială”). Dar Rusia, în ciuda declinului demografic, își va păstra locul în clasamentul celor mai mari economii. Fiindcă ea va fi marele câștigător al schimbărilor climatice care își arată tot mai mult colții: teritorii imense arătându-se fertile, resurse inimaginabile devenite accesibile, transformarea zonei arctice într-un nou Eldorado.

Eu nu sunt angajat cu inima atunci când vorbesc despre aceste transformări fenomenale. Eu zic doar că Occidentul ar trebui să-și ridice de pe ochi vălul autosuficient al marii sale importanțe și al marii sale puteri, pentru a clădi și dezvolta o nouă relație cu lumea care crește în jurul său precum un coral în jurul unei stânci.

Secolul 20 a fost dominat de „G”. Secolul 21 vede ridicarea din est a lui „E”.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.