Dușmanilor mei :) Emil Boc s-ar putea apuca de manele

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit din nou despre proiectul metroului. Joi se va semna contractul cu asocierea câștigătoare, vine Nicolae Ciucă, probabil la ultimul său eveniment major în calitatea de prim-ministru, vine și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, normal că primarul a adus în discuție acest subiect.

Boc a avut însă o abordare – cum să-i spunem altfel? – manelistă a momentului. Nu chiar de tipul “Să moară toți dușmanii mei”, mai degrabă de genul “Sunt prea mici dușmanii mei” :))).

“Respectăm libertatea de opinie, criticile aferente care sunt, unii care cântau prohodul acum sunt în doliu pentru că se face metroul, le respectăm și lor punctul de vedere, asta-i viața în democrație”, a jubilat Boc. E puțin prea devreme, fraza asta ar fi mers nu cu o săptămână înainte de semnarea contractului, ci cu o săptămână după ce metroul ar fi dovedit că și-a atins scopul la Cluj. Iar asta este de așteptat abia prin 2031.

Luni, în Consiliul Local, primarul citase din poezia Criticilor mei, a lui Mihai Eminescu. „E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”, i s-a adresat el Alexandrei Oană, de la USR. De data aceasta, pe subiectul licitației pentru centura metropolitană.

“Lucrăm în fiecare zi pentru a împinge Clujul înainte, să avem o viață cât mai bună cu putință pe această lume”, a mai afirmat primarul, azi, la Realitatea FM.

Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru metroul din Cluj, etapa I, Sopor – Câmpului. Turcii de la liderul de asociere Gulermak sunt aștepați, joi, la Cluj.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.