Duduie imobiliarele. Unde va fi Ring Plaza, o investiție de 65 de milioane de euro

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     4966 Vizualizări.  

Un adevărat cartier ar urma să se construiască sub această denumire, Ring Plaza. Sunt propuse 490 de apartamente, 984 de locuri de parcare, un Kaufland de mari dimensiuni și alte spații comerciale sau de servicii. Proiectul este amplasat în Borhanci, chiar lângă traseul deocamdată virtual al centurii metropolitane.

65.000

de metri pătrați ar urma să fie suprafața desfășurată a spațiilor din noul cartier.

Beneficiarii sunt oameni de afaceri de succes: Dan Nicolae Dunca, patronul Baracca și a multe alte societăți, Iulian Iuga, cu afaceri în domeniul IT, și Toth Szilard, acționar al Alpha Property Development, compania ce face parte din grupul Intercora și care a dezvoltat 30 din cele peste 100 de hipermarketuri Kaufland în România.

Randările cu viitorul Ring Plaza au fost publicate pe website-ul Napoca Residence, al lui Dan Dunca. Se prea poate ca proiectul final să sufere unele modificări.

Investitorii au acceptat să doneze 4.600 de metri pătrați, aproape o jumătate de hectar, pentru realizarea centurii metropolitane.

Vedeta este clădirea de birouri care s-a stabilit să fie înaltă și suplă, “accentul” ce va străjui nodul 13 al centurii. Vor mai fi alte imobile de șase etaje, cu destinația servicii, dar și locuințe colective de dimensiuni mai reduse. Beneficiarii s-au angajat să construiască și o creșă sau o grădiniță.

Primarul Emil Boc a cerut etapizarea proiectului, pe principiul „niciun rezidențial mare în Borhanci până în 2026”. Proiectantul Rareș Drăgan a primit aprobarea ca spațiile comerciale și de servicii să se edifice mai rapid, iar rezidențialul să fie gata de recepție în 2026, când în teorie ar urma să fie gata și centura metropolitană. Doar în teorie.

Ca să avanseze, proiectul mai avea nevoie și de un aviz favorabil de la comisia de circulație, pe care l-a obținut.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.