Discursul „odios” al lui Viktor Orban. Deputat PSD: „Ideologia bate biologia”
Deputatul PSD Cluj Patriciu Achimaș Cadariu a catalogat drept „odios” discursul premierului Ungariei, Viktor Orban, de la Băile Tușnad, despre „rasa mixtă”. Orban a spus că popoarele europene, în special cele occidentale, sunt amestecate cu oameni din afara Europei, politică ce a dus la apariția unei lumi de „rasă mixtă”, exact ce dorește să evite Ungaria pe propriul teritoriu din dorința de a-și conserva identitatea națională și creștină.
„Dacă trăim într-o epocă în care ideologia bate biologia, avem mari probleme. Dacă nu ne adaptăm politica, doctrinele și ideologiile la demonstrațiile științifice, atunci riscăm să revenim la apucăturile din perioada inchiziției. Cromozomii au fost descifrați și știm că, indiferent de culoarea tenului sau a ochilor, împărtășim aceleași gene, suntem aceiași oameni. Mergând mai departe pe analiză genetică, știm că toți suntem rase mixte, într-o exprimare de-asta sinistră care ne aduce aminte de ideologia nazistă, responsabilă de milioane de crime. Națiunile au rezultat din diverse valuri de migrații, suntem cu toții hibrizi. Există astfel de exerciții, în care mulți extremiști, în momentul în care și-au analizat genomul, au realizat că au moșteniri din partea unor rase, așa cum le numesc ei, pe care le înjură”, a subliniat deputatul.
Privind spre ce se întâmplă la noi, în Cluj în mod particular, dar și la nivel național, Patriciu Achimaș-Cadariu crede că imigranții nu amenință identitatea națională a românilor.