Discount. Primăria cumpără la reducere clădirea BCR

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã     950 Vizualizări.  

Primăria clujeană cumpără clădirea BCR. După negocieri purtate cumva în seccret (pentru că cetățenii nu au fost informați despre mersul tratativelor dintre municipalitate și bancă), s-a ajuns la un preț final.

În loc de 6,5 milioane de euro, clujenii vor plăti 5,87 milioane. Prețul este nepurtător de TVA.

Iată, un „discount” de circa 10%. Banii trebuie plătiți până în 21 decembrie anul acesta.

Imobilul se va preda cumpărătorului în termen de trei zile de la efectuarea plății!

Vorbim despre o construcție cu demisol, parter și șapte etaje. Municipalitatea își exercitase dreptul de preempțiune în urmă cu patru luni.

1.035

de metri este suprafața desfășurată a clădirii de pe strada Barițiu 10-12.

În noul sediu urmează să fie dislocați funcționari din trei spații ale municipalității. Unii dintre ei pentru că imobilul în care se află ar trebui să se demoleze pentru a face loc unei stații de metrou; dar ce facem dacă aflăm la finalul anului că metroul nu se mai face?

Unde muncesc angajații care ar urma să se mute pe strada Barițiu nr. 10-12: în clădirea de pe strada Moților nr. 7, care spuneam că se va demola pentru a face loc unei stații de metrou, și în două spații care trebuie renovate, cel unde funcționează Direcția de impozite și taxe, de pe Bulevardul Eroilor nr. 1, respectiv clădirea principală a Primăriei, de pe Moților nr. 1, unde este nevoie de consolidări la pod și acoperiș. Între 1.000 și 1.400 de persoane vin zilnic la ghișee în spațiile care urmează să fie relocate pe strada Barițiu, potrivit Primăriei.

Anjagații Primăriei au nevoie să se mute pe o perioadă aproximativă de doi ani (22 de luni, până la 27 de luni, în anumite condiții). Pe de altă parte, spațiul în care funcționează astăzi este la jumătate față de cel în care se vor muta.

1.694

de metri pătrați este suprafața parcelei unde s-a construit clădirea BCR, sucursala Cluj.

 

About