Dincolo de gară vom avea o localitate nouă. Tarcea: „Ne îndreptăm spre un oraș precum Gherla”

Autor  Ionel Lespuc   în       4 luni în urmã     4740 Vizualizări.  

Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a intervenit joi, în dezbaterea privind planul urbanistic zonal al ansamblului mixt Iulius Carbochim, și a dat profunzime tabloului. Nu este vorba doar despre mall, ci despre un uriaș cartier care se va construi în zonă.

Sunt proiecte finalizate, în lucru sau în faza de studii care ar urma să se construiască dincolo de gară, plecând chiar de lângă Dedeman, continuând pe strada Gării, pe Oașului, pe Fabricii și pe bulevardul Muncii. Sunt peste 5.000 de apartamente, ceea ce înseamnă circa 15.000 de persoane. „Ne îndreptăm spre un oraș precum Gherla”, a spus Tarcea.

„Discutăm aici de o axă Est-Vest, cu proiectele care urmează să fie realizate. Mă refer la Liberty, Noroc, Jolidon și alte PUZ-uri care sunt în zonă, adică la o distanță de 15-20 de minute de mers pe jos, discutăm probabil despre un număr de peste 5.000 de apartamente. Asta înseamnă că orașul Huedin încape aici. Cu locuirea existentă, ne îndreptăm spre un oraș cum este, nu știu, poate Gherla, un oraș mai mic, pe care noi o să îl avem în următorii ani în această zonă. (…) Un argument pe care mi l-am căutat eu este ‘oare nu ar fi mai bine să avem funcțiuni suplimentare în această zonă, astfel încât cetățenii care locuiesc acolo să nu mai fie nevoiți să migreze?'”, a subliniat viceprimarul, care a explicat astăzi necesitatea unui spațiu unde viitorii locuitori să meargă la film, să își ducă fiii și fiicele la un loc de joacă acoperit etc.

Ne recuperăm Clujul din spatele sârmei ghimpate. Proiecte de dezvoltare în nordul orașului, industria se mută

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.