„De la normalitate la excepționalitate”. Planurile PSD pentru Cluj: tren de la Gilău la Jucu
PSD și-a lansat astăzi candidații pentru alegerile de la Cluj. A fost un eveniment la care a participat toată suflarea social-democrată din județ. În fața sălii pline s-au prezentat președintele organizației județene, Vasile Dîncu, candidatul pentru președinția Consiliului Județean, Alexandru Cordoș, și candidata la Primăria Cluj-Napoca, Aurelia Cristea. Dacă astăzi nu se mai fumează în spațiile publice închise este meritul ei.
Vasile Dîncu și-a centrat discursul pe ideea „e bine, dar se poate mai mult”. „De la normalitate la excepționalitate”, s-a exprimat fostul ministru.
„Nu vrem să aducem pe cineva care este foarte tânăr și e o mare speranță. Nu. Avem doi oameni care au reușit în viață. Care au experiență și în administrație, care au reușit și în viața privată, și în carierele lor și acesta este un lucru important, după părerea mea. Și nu vrem să aibă succes pozele noastre, vrem să câștigăm. Vrem ideile noastre să-i mobilizeze pe oameni și să lucrăm împreună. (…) Cred că este nevoie de o mână de femeie în acest oraș. Am avut niște tribuni care au reușit să facă o grămadă de lucruri bune, dar, în final, trebuie să vină o femeie să aranjeze un pic lucrurile, să dea o față umană Clujului”, a spus Vasile Dîncu.
„Vom crea comunități de experți în diverse domenii strategice pentru a găsi cele mai bune soluții pentru problemele orașului. Vom face demersuri pentru înființarea unei linii de tren între Gilău și Jucu, care ne va ajuta mult la decongestionarea traficului din oraș. Avem nevoie de parcări la intrările mari din oraș, celebrul concept deja consacrat de park & ride, care să fie conectate cu puncte de interes prin mijloace de transport în comun. Cei care vin pentru consultații medicale, de exemplu, își pot lăsa mașina personală la intrarea în oraș și să se deplaseze cu mijlocul de transport în comun. Avem nevoie de pasaje subterane în intersecțiile supraaglomerate. Avem nevoie chiar de parcări subterane. Îmi doresc iluminat public cu energie verde, alături de folosirea în exclusivitate în următorii ani a mijloacelor de transport în comun cu motoare electrice. Cred, de asemenea, că amenajarea Someșului va crea o punte de legătură între cartiere. De asemenea, putem avea o axă verde de parcuri pe malul Someșului, din Florești până în Parcul Central. Este o propunere a societății civile, bine documentată, și pe care eu o susțin în totalitate. Vom face investiții în învățământ, școli, creșe, grădinițe în fiecare cartier cu dotări la standarde europene. Cred că trebuie să construim un dialog mai puternic între antreprenori, mediul universitar și administrație”, a spus Aurelia Cristea.