De ce a explodat prețul imobiliarelor, la Cluj? Enikő Vincze: „Un rezultat al aurei create prin propagandă”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1342 Vizualizări.  

Preambul. Clujul este pe primul loc în România, medalie de aur, în ceea ce privește media prețurilor din imobiliare. Depășește capitala, depășește chiar și o serie de localități din țări mai avansate. Metrul pătrat a ajuns să coste peste 2.000 de euro în medie, asta pentru că există ansambluri unde se plătește peste 2.500 de euro. La naiba, a devenit un lux să trăiești în inima Ardealului! Media9 a vorbit cu persoane implicate, dezvoltatori, arhitecți, analiști, reprezentanți ai societății civile și i-a întrebat două lucruri: cum s-a ajuns la atâta piper presărat pe prețuri și cum se poate stopa/încetini această cursă a scumpirilor metrului pătrat util din noile ansambluri.

Potrivit zf.ro, pe primul loc în clasamentul naţional al oraşelor cu cele mai mari preţuri se situează Cluj-Napoca (cu o medie de 2.060 de euro pe metru pătrat util, după un avans de 5% la trei luni), capitala Transilvaniei fiind urmată de Bucureşti (cu +0,7%, până la 1.640 de euro pe metru pătrat), apoi de Braşov (+3,7%, până la 1.430 de euro pe metru pătrat), care a devansat Constanţa (+1,5%, până la 1.380 de euro pe metru pătrat) şi Timişoara (+1,4%, până la 1.340 de euro pe metru pătrat), acestea fiind urmate de Craiova (+1,2%, până la 1.300 de euro pe metru pătrat), Iaşi (+2,9%, până la 1.170 de euro pe metru pătrat) şi Oradea (+0,5%, până la 1.160 de euro pe metru pătrat).

Am discutat despre situația prețurilor exagerate de la Cluj cu Enikő Vincze, profesor universitar, activistă în mișcarea Căși sociale ACUM. Clujul livrează extrem de puține locuințe sociale și nu are soluții pentru marginalizați, iar doamna Vincze este cea care luptă pentru drepturile lor.

„Poate că această diferență de preț din marile orașe ale României se datorează faptului că în orașul Cluj fenomenul transformării locuințelor în obiect de investiție este mai accentuat. Cu toate că și în alte orașe din România observ că există o promovare a achiziționării de locuințe ca investiție, iar așa numita educație financiară promovează și ea, în general, investirea economiilor în imobiliare. Ăsta este un fenomen global, se cheamă financializarea locuirii, într-un context al capitalismului actual în care investiția în imobiliare aduce profit mai mare decât investiția în alte sectoare economice, astfel încât se pompează și tranzacționează mulți bani în acest domeniu. Din când în când se formează bule imobiliare și se sparg, dar cu toate astea, imobiliarele rămân cele mai profitabile.
Citește și:

De ce a explodat prețul imobiliarelor, la Cluj? Șerban Țigănaș: “Administrația nu a fost un partener al utilizatorilor orașului”

Dincolo de toate astea, mă gândesc că un factor care a contribuit la creșterea exacerbată a prețurilor în Cluj a fost agresiva vânzare a orașului ca localitatea în care merită să investești. Prețul la locuințe este, deci, și un rezultat al aurei create prin propagandă în jurul Clujului, cel mai smart, cel mai festivalier, cel mai competitiv, cel mai de calitate, mai occidental față de București, mai IT-ist față de Timișoara. La îndemnul unor astfel de reclame, oamenii cu economii, inclusiv oameni mici care își investesc în locuințele din Cluj câștigurile de pe urma muncii lor în străinătate, dar în primul rând afaceriști din alte sectoare economice, își parchează banii în imobiliarele din Cluj cu mari speranțe – vedem cum se cumpără locuințe când încă imobilul întreg este doar în fază de proiect și se creează panica ce te face să te grăbești dacă mai vrei să prinzi ceva. Sau vedem cum se cumpără locuințe de slabă calitate la niște prețuri ridicol de mari, cu speranța că tot va aduce ceva în plus un pic mai încolo.
Citește și:
Deci, cererea de locuințe este mare, pentru că această cerere include achiziționarea ca investiție. Dezvoltatorii știu acest lucru. Dacă nu ar fi investitori de dragul investiției, ci doar oamenii din Cluj care își cumpără o locuință ca să locuiască în ea, atunci probabil și dezvoltatorii s-ar mulțumi cu un profit mai mic decât țintitul 35-50%, și atunci și prețul la locuințe ar fi mai mic.
Deocamdată ce vedem, însă, este această anormalitate, care face ca un tânăr la început de carieră în Cluj, chiar și cu un salar mediu local care este mai mare decât media pe economie, să se îndatoreze pe viață cu un credit lunar sau să închirieze lunar o locuință care costă peste 30-40% din venitul său”, a transmis Enikő Vincze.

About