Dale și primii arbori pe strada Regele Ferdinand

Strada Regele Ferdinand se modernizează. Așa cum știți, lucrările au început la final de august, iar municipalitatea a asigurat că până la începutul lunii decembrie va fi gata carosabilul. Deocamdată, stratul de uzură nu a fost aplicat, însă mai este timp. Totul este ca timpul să permită, dar premisele sunt foarte bune, așa cum se poate observa. Constructorul se ocupă și de trotuare. A început să monteze dale și să planteze arbori, pe partea dinspre Piața Mihai Viteazul. Imaginea devine tot mai asemănătoare cu cea a străzii Memornadumului sau a străzii Moților, modernizate din fonduri europene în perioada 2014-2016.
Lucrările de modernizare din centrul Clujului sunt executate de SC Diferit SRL și vizează străzile Regele Ferdinand, E. Zola, S. Pușcariu, Tipografiei (tronson 1, respectiv 3) și scuarul C.E.C au început în 26 august. Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1, reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Proiectul prevede pe Regele Ferdinand mobilier stradal, iluminat public cu tehnologie led și arbori, iar arterele mai înguste vor deveni shared space.