Dacă-i bal… Un consilier local cere pasaje subterane în Mănăștur și Grigorescu
Primăria clujeană a anunțat, la final de 2023, intenția de a construi un pasaj subteran în zona Auchan Iris.
Ca o paranteză, v-am spus aici că, din nou, un mare proiect al municipiului poate deveni un eșec întrucât nu ține cont de traseul unei magistrale a Companiei de Apă Someș.
Iarăși nu și-au făcut temele. Pasaj subteran peste o magistrală de apă
Dacă-i bal, bal să fie. În acest context, un consilier local, Călin Groza, cere realizarea mai multor pasaje în Cluj. Mai mult, îi îndeamnă pe șoferi să spună unde ar mai fi nevoie de asemenea investiții. „În Mănăștur ar fi utile pasaje la sensurile giratorii la intersecția Calea Mănăștur-strada Câmpului și la intersecția cu strada Frunzișului. În Grigorescu blocajele se produc la sensul giratoriu Bulevardul 1 Decembrie-strada Mirăslău și la Podul Garibaldi. Voi unde credeți că ar fi necesară realizarea de pasaje în Cluj?”, a transmis Călin Groza.
Anul trecut, la București s-a inaugurat pasajul suprateran Doamna Ghica, iar a Oradea s-au dat în folosință 7 pasaje subterane. „Aici la Cluj avem în 2023 finalizat doar un studiu de fezabilitate pentru pasajul subteran de al Auchan-Iris care va rezolva doar pe jumătate problema de trafic de la Bulevardul Muncii. Culoarul de mobilitate Nord (Gară-străzile Câmpul Pâinii-Răsăritului-Pod IRA) a rămas tot la stadiul de SF ca și anul trecut”, mai arată Groza.