Cu moartea spre moarte ducând

Sărbătoarea Sfintei Marii este foarte importantă pentru ortodoxie. De loc fiind din Gherla, îmi sunt extrem de vii în amintire momentele când cohortele de credincioși veniți din toată țara, sosiți în oraș cu trenul sau cu autobuzul, cântau și se strângeau în coloane pentru a străbate pe jos cei 15 kilometri care despărțeau orașul de satul Nicula, în care se află Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”.

Marea întrunire de la Nicula este unul dintre evenimentele majore ale ortodoxiei românești, care nu înseamnă doar cohorte de pelerini, mici și bere, târât pe coate și genunchi în jurul bisericii, ci și prezența unor multe înalte fețe bisericești, care adresează cuvinte de înălțare și îmbărbătare credincioșilor veniți din cele patru vânturi. Fără îndoială, acele cuvinte au o mare importanță și o profundă relevanță pentru pelerini, care sunt porniți să vadă în acele înalte fețe bisericești cea mai înaltă autoritate morală și practică. Iar biserica își întărește în felul acesta legătura de lungă durată cu credincioșii săi.

Anul acesta ne confruntăm cu o situație complet specială. Pandemia apărută din senin reprezintă cea mai masivă provocare de sănătate publică din ultimul secol. Peste 21 de milioane de ființe umane au fost deja afectate direct, iar sarabanda îmbolnăvirilor este departe de a se fi potolit. Estimări făcute cu destulă responsabilitate ne arată o serie de lucruri. Unu: eradicarea completă a acestui virus este cu desăvârșire imposibilă. El va continua să fie prezent în comunitățile umane mulți ani de acum încolo, chiar dacă vom avea vaccinuri performante (gândiți-vă numai câți dintre indivizii umani vor refuza vaccinarea…). Singura metodă sigură de protejare este igiena fără cusur și respectarea normelor de distanțare socială, cu tot ce înseamnă aceasta.

Doi: pe fondul comportamentului neglijent, ușuratic și tembel, al oamenilor, numărul de cazuri va crește fără încetare, ajungând la 250 de milioane până în iunie 2021, iar numărul de victime ar putea ajunge la 1,75 milioane. De-abia atunci vom înțelege dimensiunea problemei; paradigma societății umane s-a modificat profund, lumea occidentală nu mai poate accepta ideea morții unui individ, mai ales dacă este copilul tău. Dar uităm cu desăvârșire că moartea era foarte prezentă în viața noastră; la începutul secolului 20, mortalitatea juvenilă (nou-născuți și copii până la 15 ani) se ridica la 46,2%. Evoluțiile uluitoare petrecute în secolul 20 în domeniile medical și sanitar au coborât acest indicator până la 4,6% (cu un record de 0,26% pentru Islanda)!

Nu vreau să par rău, dar un aspect trebuie subliniat: toate aceste progrese uluitoare în creșterea nivelului de trai al umanității (și ce poate fi mai impresionant, decât să stopăm moartea prematură a aproape jumătate din copiii noștri?) nu au fost realizate prin rugăciuni, oricât de fierbinți ar fi ele, indiferent cărei divinități au fost adresate. Ele au fost realizate prin avans științific și tehnologic, prin uluitoare realizări medicale și sanitare, începând cu antibioticele și terminând cu metodele de investigare și intervenție chirurgicală, trecând prin acele atât de hulite și demonizate (de către cei care nu-și mai încap în piele de atâta bine…) vaccinuri!

În ciuda uluitoarelor progrese despre care vorbeam, comportamentul cetățenilor din lumea „civilizată” este rușinos de nepotrivit. O mulțime de țări, în majoritate sărace, (deși nu putem pune o astfel de etichetă pe Africa de Sud, Brazilia sau Iran), sunt deja la capătul funiei. Nu mai este loc pentru bolnavi, reanimările sunt ticsite, personalul medical este la limita epuizării, morții așteaptă pe trotuare, iar Bolivia a pus pe roți un sistem de crematorii mobile, care merg din oraș în oraș și transformă trupuri și destine în cenușă. Țările dezvoltate suferă fiindcă economiile lor fragile le sunt puse în genunchi de oprirea fortuită cauzată de pandemie, fiindcă țesutul social întemeiat pe „ieșit” și „plecat” este acum sfâșiat ca o cârpă veche.

Între acestea România este, din nou, prostul clasei. Începuse onorabil bătălia cu pandemia; după care, spiritul zurbagiu și zavergiu al românilor a câștigat (din nou…) partida. Disperarea de a merge „la mare” sau „la terasă” plasează România pe primul loc în Europa la rata de infectări raportată la populație, ceea ce o impune pe lista roșie a majorității statelor europene. Măsurile luate de autorități, recomandările făcute de acestea, chiar cu bâlbele de rigoare, cad în ridicol sub tirul adversarilor politici, al instanțelor judecătorești și al Avocatului Poporului și, cu osebire, sub foarfecile necruțătoare ale savanților de elită școliți la Academia Google.

În schimb, ce ni se recomandă? Să ne rugăm! Confirmând înțeleptul proverb „fiecare pasăre pe limba ei piere” Andrei, mitropolitul Clujului s-a adresat mulțimilor la Nicula: „O rugăm pe Maica Domnului să intervină la <doctorul cel mare> și să ne facă sănătoși. Domnul Isus Hristos este <doctorul cel mare>, doctorul sufletelor și trupurilor. (…) Credem că <doctorul cel mare> poate tămădui și această pandemie care s-a întins peste toată lumea”.

Deci, după ce ne înghesuim umăr la umăr, după ce pupăm cu sârg icoana, mergem acasă și… ne rugăm!

Dacă avem un strop de rațiune, înțelegem că rugăciunile, oricât de fierbinți, nu pot ajuta în situații de această natură (cel mult, aduc oarece liniște sufletească celui năpăstuit). E păcat că astfel de manifestări publice fac un imens deserviciu luptei împotriva pandemiei: spiritele simple și credule care constituie majoritatea publicului se vor considera îndreptățite să neglijeze orice alte măsuri de protecție… fiindcă, vezi doamne, „o zâs popa cel mare că trebe doar să ne rugăm”.

Și uite-așa, pregătim terenul pentru multe alte morți. Pandemia are prea mulți complici și colaboratori în rândul victimelor.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.