Clujul are al doilea aeroport din țară, ca trafic. Ce destinații au preferat românii

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã  

Transportul aerian de pasageri a înregistrat o creștere de 8,1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, între ianuarie și martie, au fost transportați 5.597.400 de pasageri, față de 5.179.700 în perioada similară a anului trecut.

Aeroportul din Cluj-Napoca, pe locul doi în topul național

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca și-a menținut poziția secundă la nivel național în ceea ce privește traficul de pasageri, după aeroportul Henri Coandă din București. În primele trei luni ale anului, pe aeroportul clujean s-au îmbarcat 347.700 de pasageri și au debarcat 325.200. Aceste cifre însumează un trafic total de peste 672.000 de pasageri, ceea ce înseamnă aproximativ 12% din traficul aerian național.

În transportul aerian intern, Clujul a avut o pondere de 18,7% în numărul total de pasageri îmbarcați, fiind depășit doar de București (49,4%) și urmat de Timișoara (13,1%).

Destinațiile externe preferate rămân constante

La nivel național, cele mai frecvente destinații internaționale au fost Londra Luton, Milano Bergamo, Istanbul, Bruxelles-Charleroi și Munchen. De altfel, Regatul Unit, Italia și Germania sunt țările care au generat cei mai mulți pasageri în curse regulate spre și dinspre România.

Pentru Cluj-Napoca, aceste destinații se regăsesc constant în topul preferințelor pasagerilor, în special cele din Marea Britanie și Italia, unde trăiesc comunități mari de români.

Transportul aerian, folosit tot mai frecvent pe distanțe medii și scurte

INS subliniază că transportul aerian continuă să câștige teren în preferințele călătorilor inclusiv pe distanțe medii sau scurte, în contextul nevoii de mobilitate rapide și al dezvoltării serviciilor low-cost.

România are în prezent 17 aeroporturi internaționale funcționale, toate dotate cu facilități pentru curse externe.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.