Ceaușescu redivivus

Suntem tot mai puțini cei care putem depune mărturie despre acele vremuri simple, dar tulburi, în care părea că întreaga făptură a națiunii noastre se afla la discreția lui Nicolae Ceaușescu, marele cizmar făuritor de istorie. El era singurul care gândea (consoarta Elena se mai afirma și ea, dar cu precădere în domeniul „științei”), iar în jurul său se adunase o infamă clică de sicofanți și lingători de …blide, care funcționau ca răspândaci umili ai ideilor „mărețului conducător”. 

Opoziție nu făcea nimeni. De fapt, nimeni pe față (Banc din acele vremuri: „Care e distracția Dvs. favorită, tov. secretar general?” „Colecționarea de bancuri politice!” „Și ați colecționat multe?” „Oho! Am umplut deja trei închisori!”). Ceaușescu era jupânul absolut (Liviu Dragnea suferă și acum că nu i-a putut egala prestația :), dar și vinovatul, blamabil și singur responsabil, pentru toate relele care măcinau ostenita și dezabuzata societate românească.

În schimb, în acele întruniri vesele în care eram siguri că suntem doar „noi cu noi”, adică fără urechi iscoditoare și guri turnătoare, eram cu toții critici, opozanți și reformatori de anvergură. De obicei, în mod spontan, se selectau două secțiuni. Prima era secțiunea care-l beștelea pe Ceaușescu (accesoriu, și pe Elena și partidul) cu ajutorul unor savuroase și nesfârșite bancuri îndrăznețe, care ne provocau furtunoase valuri de râs dezlănțuit. Cea de-a doua era secțiunea jocurilor de imaginație („Ce-aș face eu să fiu în locul lui Ceaușescu”), în care comesenii se întreceau în a oferi serioase soluții „la cheie” pentru toate problemele de care râdea cealaltă secțiune.

Ce se întâmplă în aceste zile în domeniul învățământului îmi amintește foarte mult de acele vremuri. Părinții pe care îi cunosc, fără nicio excepție, își declară în modul cel mai deschis și hotărât nemulțumirea față de situația din învățământul românesc.

Situația prezentă este încâlcită, contradictorie și frustrantă: părinții ai căror copii merg la școală trăiesc cu frica în sân că se vor trezi cu un focar de infecție în familie; cei ai căror copii fac școală de acasă sunt nemulțumiți întrucât copiii stau lipiți de scaun ore în șir și le lipsește și ceea ce este atât de important pentru ei: interacțiunea umană.

De când cunosc persoane cu copii atenția îmi este hărțuită de plângerile de tot felul legate de învățământ. Mai ales de când au apărut mediile sociale, care au adus o mare dezinhibare în atitudinile public asumate, situația a devenit un fenomen de masă: „grupurile de mămici” sunt extrem de active și de combative, bumbăcind și forfecând sistemul de învățământ. Sunt incriminate următoarele aspecte ale învățământului: dotarea modestă, câteodată sub-mediocră a unităților de învățământ; slaba pregătire și delăsarea cadrelor didactice; supra-încărcarea demențială a programei școlare; numărul de ore exagerat de mare (inclusiv la presiunea cadrelor didactice, pentru asigurarea normei); contaminarea copiilor cu obiceiuri proaste.

Și multe altele… În aceste zile, toată frustrarea și resentimentele acumulate împotriva sistemului de învățământ par să dea în clocot. Măsurile de izolare și protecție luate în școli sunt picătura care face paharul să dea pe-alături, cu accente de o radicalitate care pur și simplu te nedumiresc, dacă nu cumva îți produc și fiori de groază. Cu o zi înainte de a așterne aceste rânduri în unele dintre orașele mari din țară au avut loc mitinguri, organizate de grupuri de opinie cu nume sugestive: „Fără botniță”, „Jos labele de pe copiii noștri”. În atitudini care pur și simplu frizează uciderea rațiunii acești manifestanți, urlând în gura mare și lipiți unul de celălalt, fără cea mai mică intenție de a purta mască (este vorba despre București, desigur), vehiculează idei aberante, demențiale și periculoase cum ar fi: „(portul măștii este) o reeducare forțată a tinerelor generații, o reeducare de tip comunist sau nazist” (sic!).

Se pare că aceasta este foarte adânc plantată în noi: nevoia de a avea un adversar, un oponent. Nu pentru o luptă în arenă, sau pentru un pumnal în spate la adăpostul întunericului, ci pentru o sănătoasă și eliberatoare săpuneală, mai mult sau mai puțin publică. Iar cei mai comozi adversari sunt cei instituționali, care nu pot reacționa și împotriva cărora energiile combative ale criticilor oportuniști se pot coaliza, potența și coordona. Și împotriva cărora, în numele sfintelor legi nescrise ale democrației lăbărțate până la deșirare, se pot desfășura cele mai mizerabile comploturi intelectuale și se pot exprima cu vehemență cele mai absurde acuze: „Jos botnița, jos labele de pe copiii noștri”, „Nu vă credem”, „Copiii sunt dresați și condiționați ca animalele. Acesta este noul program Școala Altfel: în cușcă și cu botniță!”

Pe vremea lui Ceaușescu era simplu, el fiind inamicul ideal (banc: „Nu mai rezist! Am stat 10 ore la coadă la carne. Mă duc să-l omor pe Ceaușescu!” ”Ei, l-ai omorât?” „Vezi-ți de treabă, să vezi acolo ce coadă era!”). Împotriva lui coalizarea era instantanee și extrem de puternică, dar trebuia exprimată cu mult mai multă fereală, dacă nu cumva cu reținere aproape absolută. 

Azi, același gen de coalizare se produce fără niciun fel de fereală. Situația tragică din învățământul românesc, care primește bani cu țârâita în timp ce bașcani cinici și ticăloși lucrează să crească pensiile cu 40% doar din rațiuni electorale, face ca persoane debusolate să iasă în stradă și să scandeze: „Copiii noștri nu sunt cobaii voștri!” Deci, pe lângă că se produce o coalizare paranoică și pernicioasă, este și liber la exprimare publică fără frâu, fără eleganță și fără dram de bun simț.

Mă întreb: pentru eliberarea abjectei tensiuni psihice născută din încleștarea cu dușmanul virtual, mai adesea inventat, nu am putea oare să utilizăm „rețeta Ceaușescu”, adică s-o dăm pe glume și persiflare? Dacă o facem să funcționeze, vom fi cu toții în câștig.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.