Cât va costa centura metropolitană. Studiul de fezabilitate este aproape gata
Studiul de fezabilitate pentru centura metropolitană este aproape de finalizare. Se fac ultimele calcule și se așteaptă după acordul de mediu. Project managerul Ciprian Comșulea a dezvăluit astăzi, la Real Estate Agenda, emisiune realizată de Napoca FM, în colaborare cu Media9, câteva dintre concluziile studiului.
„Mai durează circa 60 de zile, începând de astăzi, să primim acordul de mediu, care este parte componentă a studiului de fezabilitate. Deci în 60 de zile poate fi depus la Ministerul Transporturilor, astfel încât să se poată redacta o hotărâre de guvern în ceea ce privește indicatorii tehnico-economici. Iar asta se va întâmpla la finalul acestui an sau în primul trimestru al anului viitor. Nouă ne mai rămâne să finalizăm planul urbanistic zonal; puz-ul a fost deja discutat, este o chestiune de cel mult o lună”, a spus Ciprian Comșulea, la radio.
Acesta susține că toate detaliile tehnice ale proiectului au fost „bine lucrate” și că s-a făcut studii geodezice extrem de riguroase, astfel încât să nu mai apară scandaluri ca la centura Vâlcele – Apahida.
În ceea ce privește costurile, acestea vor fi extrem de mari. „Acum se fac ultimele calcule pe buget, care depășește 800 de milioane de euro. Vom ști exact în cel mult două luni. Eu am spus în dezbateri că impactul va fi de un miliard de euro, cu alte costuri asimilate. Kilometrul va fi mai sus decât la autostrăzi, pentru că este o lucrare foarte complexă”, a subliniat Ciprian Comșulea.
90
de kilometri de drum nou sau modernizat se propun în proiectul centurii metropolitane. Șoseaua expres va avea 42 de kilometri, dar sunt multe drumuri de legătură incluse în proiect. Lucrările ar trebui să dureze cinci ani, potrivit project managerului Ciprian Comșulea. „Unde ați văzut 90 de kilometri de drum nou terminați în cinci ani, în România”, l-am întrebat pe Comșulea, la Real Estate Agenda. „Nicăieri”, a răspuns, cu sinceritate, coordonatorul echipei care realizează studiile pentru centură.
Ciprian Comșulea a ținut să sublinieze că pe centură sunt gândite să circule linii expres de autobuz metropolitan și că rețeaua de transport locală va trebui să preia călătorii din nodurile centurii.
Real Estate Agenda, emisiune realizată de Napoca FM, în colaborare cu Media9, poate fi ascultată în fiecare zi de la luni, de la 10:05, pe 102,2 FM.