Cât de ușor e câteodată să fluidizezi traficul! Semafor important pornit de Primăria Cluj

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã  

Anunțat de mai bine de două luni, un semafor pentru pietoni și altul pentru vehicule au fost pornite joi și au reușit, rapid, să fluidizeze circulația. Este vorba despre trecerea de pietoni de la gara feroviară, în dreptul stației de troleibuz. 

Șoferii clujeni s-au arătat nemulțumiți permanent de situația organizării circulației de la gară. Și asta pentru că în zonă există un pasaj subteran, în care s-au investit bani mulți și care zace nefolosit. La ore cu trafic intens, de exemplu între 7 și 9, pe trecerea de pietoni se traversa aproape neîntrerupt și se creau astfel ambuteiaje. Vineri dimineața, situația s-a îmbunătățit vizibil prin simpla punere în funcțiune a semafoarelor.

Semaforul pentru pietoni stă mai lung pe roșu, iar logica este că pietonii care se grăbesc trebuie să folosească pasajul subteran. Traversarea la nivel ar trebui să rămână dedicată în special persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, care nu pot folosi pasajul.

Pe de altă parte, Primăria a anunțat de peste o lună și faptul că va modifica marcajul de pe strada George Barițiu. De fapt, că îl va aduce la starea inițială, înainte de ambuteiajele nesuferite din prezent. Aici se vede distanța lungă de la vorbă la faptă. Marcajul a rămas tot așa, la pachet cu aglomerația, iar faptul că a venit frigul nu este o veste bună. De duminică vom avea temperaturi negative, iar vopseaua nu se poate aplica decât la peste 5 grade Celsius. Așa că probabil mai vorbim la primăvară.

About