Case cu panoramă superbă asupra Clujului. Șapte camere, trei băi, 300.000 de euro

Autor  admin   în       2 years în urmã     6058 Vizualizări.  

Pe dealul Feleacului se construiește în draci. Ai panoramă, ești aproape de Wonderland și de pârtia de schi; te afli la limita Clujului, dar îl vezi în timp ce îți bei cafeaua pe terasă. Și este posibil să beneficiezi, cândva, și de centura metropolitană, care să-ți accesibilizeze accesul spre orice punct al orașului. Nu e de mirare că terenurile de vânzare (dacă or mai fi) și casele sunt destul de piperate.

Astăzi vă arătăm un proiect foarte estetic. Casele au o arhitectură urbană, chiar dacă se învecinează cu ruralul. Sunt clădiri cu două unități locative, numite în limbajul uzual “duplexuri”, deși arhitecții folosesc termenul duplex pentru cu totul altceva.

„Se află în edificare trei astfel de case, cu șase unități locative, fiecare având subsol, parter și un etaj. Toate locuințele au șapte camere, trei băi, două dressinguri; dormitoarele au primit câte o terasă proprie”, au transmis reprezentanții Digger Contractors. Ai familie mare? Poftește, te rog. 🙂

“La prima casă avem subsolul și parterul gata. La a doua este terminat subsolul și hidroizolația. Am îmceput săpăturile pentru a treia. Lucrările vor fi finalizate în august 2022. Construcțiile beneficiază de toate utilitățile: apă, gaz, electricitate, canalizare”, mai arată dezvoltatorul.

300.000

de euro este prețul unei locuințe care are 182 de metri pătrați suprafață utilă. 1.648 de euro metrul pătrat construit… parcă nici nu e atât de piperat. Suprafața totală a curții este de circa 500 metri pătrați.

Casele beneficiază de încălzire în pardoseală și centrală proprie. Vin dotate cu ușă la intrare, ferestre cu tâmplărie pvc și balustrade din sticlă securizată.

Dacă vrei „petecul” tău verde, casele de pe deal par o soluție de vis. Mai rămâne doar detaliul banilor, iar banii în această situație pot aduce fericirea. 🙂

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.