Cargo cult. Grozăveala cu telefonul

O știre cutremură internetul, zguduie frunzișul arborilor, face stolurile de păsări să se înalțe în azurul cerului, alungă fiarele pădurilor în desișurile nepătrunse: iPhone 12 a sosit! Buclucașul și meseriașul telefon a călătorit prin țări și mări și iată-l acum aproape de mânurile noastre tremurânde de nerăbdare și de așteptare înfrigurată. Domnul fie lăudat, am trăit s-o vedem și pe asta: iPhone 12 a sosit!

Și nu numai atât! La unul dintre cei doi furnizori români majori de bucurii pe telefonie și internet versiunea cea mai scumpă a prețiosului terminal (nu mai mult decât 5 salarii minime românești, cum altfel?) nu mai este disponibilă, fiindcă împătimiții de tehnologie și înnebuniții după comunicare doresc să fie în permanență la nivelul cel mai înalt cu putință al conectării fără fire.

Tim Cook, supraviețuitor al mărului îmbucat, trâmbițează fără echivoc: „Este începutul unei noi ere!” Fanii ahtiați aplaudă în delir, și așteaptă ca puii de rândunică pe marginea cuibului sosirea hranei pentru orgoliul și confortul lor. În unele insule din Pacific, după al doilea Război Mondial, antropologii au găsit un cult nou apărut, inspirat din parașutările haotice de hrană efectuate de aviația americană. L-au numit cargo cult; băștinași și-au făcut „icoane” din machete de avioane și invocau zi de zi reîntoarcerea păsărilor de metal care aruncă bunătăți.

Se pare că acest cargo cult a cuprins acum întreaga planetă: miliarde de oameni așteaptă cu înfrigurare ieșirea la vânzare a ultimelor modele ale produselor mai mult sau mai puțin necesare, dorite sau obligatorii.

Pentru acești apologeți ai înnoirii fără sfârșit, am o veste care nedumirește: se poate trăi și fără această înnoire demențială. Avem în familie un smartphone Oppo (pariez că mulți nu ați auzit de marca aceasta – chinezească, desigur…) care datează deja de 5 ani, care a fost cumpărat la a doua mână, și care funcționează ireproșabil. Ce poți dori mai mult pentru a urmări niscaiva clipuri video, a îngrășa obsedantul Facebook, a încropi adunături de emoticoane pe Mess, WhatsApp sau Twitter sau a bântui pe nesfârșitele site-uri de cumpărături, de unde cumperi o mulțime de produse pe care nu le încerci și nu le vei place niciodată?

Desigur, trebuie să recunoaștem că avem o boală grea: goana după notorietate. Notorietate pe care dorim s-o obținem cu orice preț. A rămas între coperte prăfuite învățătura lui Confucius: „Nu vă îngrijorați că nu sunteți băgați în seamă; căutați mai degrabă să faceți ceva demn de luat în seamă.” Constat cu amărăciune că, pentru prea mulți dintre semenii mei, singura cale de a accede la o oarecare calpă notorietate nu este făptuirea originală sau demnă de luat în seamă, ci posesia nudă și grosieră a unor obiecte care pot garanta un prestigiu înalt în ochii celor de-o seamă cu tine.

Și care este acel obiect „de prestigiu”? Telefonul, desigur. Nu poți căra peste tot cu tine televizorul „smart”, mai ales că are o diagonală a naibii de mare. Când vine momentul grozăvelii, mașina cea bengoasă este într-o parcare, iar vila cea luxoasă pe o străduță înverzită. Ce rămâne pentru grozăveală? Telefonul, vezi bine. Pe care îl poți căra peste tot cu tine, îl poți expune triumfător (doar dacă este ultimul răcnet, desigur!) lângă paharele de cristal și, lăudându-i performanțele, te lauzi implicit pe tine, că ai putut fi atât de bănos și de deștept încât să-l poți adjudeca.

Calea adevăratei fericiri este să nu compari niciodată cu alții. Cel mult cu tine, cel de ieri. Dar se pare că singura fericire pe care majoritatea dintre noi și-o poate făuri este să se compare înfrigurat cu alții, și să caute obsedant căi de a se simți superiori. Iar afișarea bogăției, prosperității și a posesiunilor este cea mai la îndemână pentru spiritele mai înguste decât un smarphone. O adevărată patologie a bogăției fără rost și fără orizont, care nu aduce împlinire și fericire, ci doar confuzie și suferință, fiindcă ne mână sălbatică și neîndurătoare pe cărările spinoase ale lui mai mult, mai scump, mai performant, mai luxos.

S-ar impune un moratoriu pe avansul tehnologic. Ceva de genul: nu ar fi permis să apară pe piață noi produse, fie ele telefoane, computere, televizoare, electrocasnice etc. decât atunci când cele aflate în uz nu mai pot fi utilizate. Sunt sigur că veți spune, mulți dintre voi, că însăși viața nu merită trăită dacă nu avem la dispoziție 5G (apropo, știați că China tocmai a lansat în spațiu satelitul care va deschide rețeaua 6G?). Dacă nu avem televizoare tot mai mari, cu nenumărate funcții, frigidere cu tehnologii extraterestre, inclusiv inteligență artificială care ține evidența stocurilor de alimente și comandă pe internet completarea lor… și tot așa până lista „nevoilor” noastre devine fără sfârșit. Pentru a tempera consumismul artificial și prostesc întreținut de o frenetică cercetare științifică și evoluție tehnologică, ar trebui să fie permise doar acele produse noi care sunt mai economicoase în producție și exploatare.

Și să nu uităm implicațiile morale ale consumismului. Calculele arată că amprenta ecologică a unui smartphone este amortizată în aproximativ 10 ani. Deci, dacă am dori să nu împovărăm planeta cu poftele noastre, ar trebui să așteptăm 10 ani până la cumpărarea următorului telefon. Vezi să nu! Cum să ies eu în lume cu iPhone 5 sau 6, și nu cu mărețul și inegalabilul iPhone12? Ce ar zice lumea despre mine? Probabil, că sunt cel mai amărât dintre sărăntoci. Deci, când iese pe piață iPhone13? Să strâng bani de pa acum, că acea bijuterie va costa fără îndoială o căruță de bani! Desigur, nici prin cap să-mi treacă că telefonul, pentru care mi-aș da viața, chiar consumă vieți și destine – milioane de copii din Congo sunt exploatați sângeros în minele din care este extras prețiosul litiu.

Trăim într-un perpetuu și imoral cargo cult al viitorului. În beția posesiei și a consumului, nu ne dăm seama că într-o (rea) zi avioanele nu vor mai veni.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.