Cad din nou recordurile! Unde ajungem cu pandemia asta?

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     855 Vizualizări.  

Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

116.628 de  pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Un nou record.

138

de cazuri noi au apărut la Cluj, în ultimele 24 de ore. E un nou record, suntem pe locul al patrulea în țară. Am ajuns la un total de 4.332, de la începutul pandemiei.

Până astăzi, 5.358 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.

58 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.854. Dintre acestea, 629 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.656.828 de teste. Dintre acestea, 29.284 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.924 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.360 la cerere.

Pe teritoriul României, 13.247 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.464  persoane se află în izolare instituționalizată. 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.