COVID. Începe vaccinarea cu doza a patra

Administrarea dozei a 4-a de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, după recomandările EMA și ECDC, a transmis astăzi Prefetura Cluj.
Astfel, începând de luni, 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech. Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani, care au fost vaccinate cu vaccin de tip ARM mesager.
Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani”, mai arată Prefectura.
Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.