Ca la Radio Erevan. Sinucigașa cu COVID-19 nu a murit și nici nu are coronavirus

Media9 v-a relatat în exclusivitate (AICI) despre cazul petrecut acum șase zile, în Mănăștur. O femeie de 47 de ani a sărit de la balconul aflat la etajul al treilea. Emanuel Ungureanu a aflat că aceasta este medic în Franța, că revenise de puțin timp în țară și era în izolare din 14 martie, respectiv că a încercat să se sinucidă într-un moment de depresie, după ce a acuzat simptome descrise ca specifice COVID-19.
Ei bine, cele mai proaspete informații sunt că femeia nu a murit și că, după ce a fost testată, a aflat că nici nu are coronavirus. Și-a rupt oasele degeaba, cum ar veni. Ea se află în continuare internată în spital, în stare bună, spun sursele noastre.
Situația creată de ea a fost însă majoră. Polițiștii și medicii care au luat contact cu această persoană s-au așteptat la ce era mai rău, pentru că nu se aflase că existau suspiciuni de coronavirus și nimeni nu s-a protejat. Chiar dacă nu pornind de la acest caz, o asistentă medicală de la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj a fost depistată ieri cu COVID-19. Spitalul Clinic Județean de Urgență a precizat, în urmă cu câteva minute, că s-a ajuns la concluzia că infectarea asistentei a avut loc în afara orelor de serviciu.