Boc vs Lime: s-au contrat la început, apoi s-au împrietenit. “Genul de atitudine mușcă și fugi nu va mai fi acceptat”

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     3080 Vizualizări.  

Primăria clujeană a organizat miercuri o dezbatere publică pe tema trotinetelor electrice. Discuția a avut ca bază proiectul de regulament realizat și pus în dezbatere publică de angajații municipalității. Totul s-a desfășurat online, iar moderator a fost primarul Emil Boc. 

Clujul este pe cale să aprobe primul regulament pentru trotinetele electrice închiriat din România. Documentul este inspirat din experiența unor orașe ca Paris și Bruxelles și adaptat României.

9

persoane s-au înscris la cuvânt în dezbatere, dar în cele din urmă au vorbit doar patru persoane din afara Primăriei.

Ce spune draftul de regulament. Trebuie făcut dosar și se eliberează (sau nu) autorizația. De exemplu, este nevoie de un plan de situație pentru fiecare loc folosind ca stand de trotinete. Se plătește și un abonament pentru ocuparea spațiului public, achitat trimestrial. Va exista un număr maxim de trotinete permis, încă neanunțat. Foarte important: atât operatorul, cât și utilizatorii au interdicția să lase trotinetele pe trotuare mai înguste de doi metri, în stațiile de transport public și în standurile de taximetre, în parcări, în apropierea trecerilor de pietoni etc. De amendat, va fi doar operatorul. Dacă nu mută trotineta în 90 de minute, va încasa o amendă de 200-400 de lei, iar mijlocul de transport va fi ridicat de RADP. Amezi mai mari, între 1.000 și 2.500 de lei, se vor da operatorilor care aduc mai multe trotinete decât permite Primăria sau le pun în circulație fără aprobarea serviciului Siguranța circulației, din Primărie.

La dezbatere a participat și un reprezentant al Lime. După cum se cunoaște, sunt două firme care au adus trotinete electrice la Cluj; mai întâi Bolt, apoi și Lime. Reprezentantul celor din urmă, Luca Mateescu, a cerut reglementări mai relaxate și împărțirea amenzilor cu cetățenii indisciplinați.

“Lime susține reglementarea într-o formă sau alta a micro-mobilității. Până astăzi am făcut deja peste 70.000 de curse. Avem doar o lună și jumătate și avem peste 15.000 de utilizatori. Ne dorim o colaborare cu autoritățile și suntem deschiși la dialog. Nu suntem de acord cu preaprobarea punctelor de pornire. (…) Eventual suntem deschiși cu schimbarea locurilor de parcare, ceea ce facem în București, în colaborare cu Poliția. Propunem revizuirea punctului privind intersecțiile. Ce ne dorim este o modificare de optică privind mobilitatea. Studiile arată că aproximativ 40% din curse se fac cu renunțarea la mașină. Asta înseamnă că această opțiune trebuie să fie valabilă în zone de mare trafic. (…) Ca și operator, ne dorim să participăm alături de autorități la buna conduită în trafic și zona de parcare. Susținem reguli care ne obligă să intervenim în termen de x minute. E nevoie să avem timpul necesar să intervenim, de aceea solicităm două ore, nu doar 30 de minute. Apoi, ar trebui ca toate consecințele să nu mai cadă exclusiv pe operatori. Este foarte greu financiar pentru operator să își asume o conduită anormală a cetățeanului. De aceea, propunem un sistem reglementat, o împărțire a sistemului de amenzi și pentru cetățeni cu conduită nepotrivită”, a spus Mateescu.

Emil Boc a făcut reproșuri destul de vehemente. “Ce cereți, lipsă de reglemtare, nu se poate. Nu știu la București ce faceți, dar la Cluj veți avea reglementare. Dacă vreți dialog, îl veți avea non-stop, nu cum ați aruncat trotinetele în stradă și nu ați așteptat reglementarea. Ăla nu-i dialog. Elegant și frumos era să așteptați acest regulament, care trebuie să stea 30 de zile în dezbatere publică, trebuie să îl prezentăm Consiliului Local, dumneavostră ne-ați trezit peste noapte cu trotinetele pe stradă. Asta nu-i colaborare la Cluj. V-am tot căutat să vă trimit plata abonamentului și v-am găsit prin Lituania sau prin Letonia. Genul de atitudine mușcă și fugi nu va mai fi acceptat”, a spus Emil Boc. 

Primarul a dat exemple de situații din alte orașe europene. În Copenhaga, trotinetele nu mai sunt acceptate în centrul istoric, în Singapore nu sunt permise pe trotuare, la Montreal nu mai circulă deloc.

Până la urmă, ambele părți au folosit formule politicoase și au promis să dialogheze și să colaboreze, întrucât trotinetele sunt o alternativă modernă la mașină.

Regulamentul care va cuprinde amendamentele apărute în dezbaterea de miercuri sau altele, ce pot fi comunicate în scris, va apărea peste în 10 zile. Pentru a intra în vigoare, documentul va fi apoi supus votului consilierilor locali.

About