Boc despre banii Clujului din PNRR: “Vom avea un tronson de metrou funcțional”. Ce spune despre centura metropolitană

Primarul Clujului, Emil Boc, a explicat astăzi situația finanțărilor din PNRR pentru proiectele orașului. A confirmat ceea ce Media9 a anunțat în premieră, că centura metropolitană nu primește niciun ban din acest fond. A pus însă accent pe proiectul metroului.
“La Bruxelles s-a negociat că nicio centură ocolitoare nu va fi finanțată prin PNRR. Doar autostrăzile sunt finanțate din PNRR, de exemplu 30 de kilometri lângă Cluj, Nădășelu – Poarta Sălajului. Centurile se vor face din programul operațional de transporturi, adică tot din fonduri europene. Centura este treaba guvernului, noi ne-am asumat realizarea studiilor”, a spus Emil Boc, la Napoca Live.
Șoc pentru Cluj: centura metropolitană, OUT din PNRR
Pe de altă parte, metroul primește finanțare. “Metroul este finanțabil. Sumele s-au redus la Bruxelles pentru metrou, atât la București, cât și la Cluj. Vom primi cel puțin 300 de milioane de euro, la care se adaugă, despre asta nu a vorbit nimeni, bani din programul operațional de transporturi 2021-2027. Suma s-ar putea majora, pentru că s-ar putea să existe proiecte din PNRR care nu se pot realiza în termen”, a explicat primarul Clujului.
Din Planul național de redresare și reziliență, municipiul se alege și cu un pasaj la Tăietura Turcului, respectiv cu un spital regional de urgență în Florești.
“Vom stabili împreună cu specialiștii și vom realiza un tronson de metrou funcțional din banii pe care îi primim din PNRR”, a subliniat Emil Boc.
În exercițiul financiar 2014-2020 al Uniunii Europene, Clujul a avut rezervate 45 de milioane de euro, dar a cheltuit peste 200, beneficiind tot de faptul că alte administrații publice locale nu au reușit să utilizeze sumele alocate.