Bătrâna doamnă fără nepoți

Presupun că  europenii sunt sectorul populației mondiale care este cel mai interesat de situația geopolitică mondială. Explicațiile sunt numeroase; în primul rând, cele mai importante state europene au fost mari puteri coloniale, în urmă cu doar un secol cu greu puteai să găsești un colțișor al planetei pe care Soarele să nu lumineze o uniformă militară europeană. Pe urmă, statele europene au căutat să cultive relații privilegiate cu fostele colonii – avantajele economice vă las doar să le ghiciți.

Una peste alta, europenii rămân conectați la realitățile lumii. Una dintre știrile care au făcut vâlvă anul trecut suna ca o epopee măreață: „India a întrecut China ca număr de locuitori”. Și dă-i comentarii, și previziuni, ca și cum viitorul Europei s-ar juca undeva la extremitatea continentului asiatic. Și se pare că mai nimeni în Europa nu înțelege adevărata problemă europeană, care nu este câți oameni sunt în țările supra-populate, ci câți mai rămân în Europa sub-populată.

Să luăm situația unui italian din clasa mijlocie, care are o locuință confortabilă înconjurată cu chiparoși și cu portocali care dau în pârg. El are o familie: adică o tovarășă de viață și unul sau mai mulți câini (sau pisici…). Ceva lipsește din viața sa îmbelșugată: tropotitul mărunt al unor piciorușe care toată ziua urmăresc câinii și pisicile. Iar lipsa este tragică: în Italia sunt 26,1 milioane de familii, din care 20,2 milioane nu au avut niciodată copii! Iar familii care au peste 2,1 copii (scuze pentru virgulă, acesta este pragul statistic pentru menținerea constantă a populației) sunt doar 0,44 milioane.

Iar situația este aproape la fel peste tot în Europa.  După 1990, cei din vest nu au simțit impactul fiindcă țările lor au fost potopite de europeni din est, porniți în rânduri strânse după o viață „mai bună”. Acum tendința este generalizată la scara întregii Europe, cu accente dramatice în Estul cel hămesit de prosperitate (poate nu știați, Moldova este lideră în scăderea populației: -1,14% pe an, ceea ce înseamnă că în aproximativ 50 de ani Moldova va rămâne doar un nume pe hartă). România nu o duce nici ea mai bine (-1,01% pe an), iar pericolul de „dispariție” este poziționat la 70 de ani.

Și vă rog să nu mă contraziceți („nu se poate, totuși suntem încă 19 milioane, bla-bla”) fiindcă situația se înrăutățește an după an, prin îmbătrânirea accelerată a populației. Peste 70 de ani piramida demografică a României, precum cea a Europei, va arăta tragic, ca un con cu vârful în jos. Iar un con nu poate sta în echilibru pe vârf, se prăbușește imediat. Revin spunând că România se află într-una dintre cele mai ingrate poziții pe plan european, cauzele importante fiind două: creșterea puternică a nivelului general de trai (în ciuda plângocelilor continue ale naționaliștilor nostalgici) și împuținarea drastică a populației fertile prin emigrație (chiar dacă au copii, ei sunt socotiți în țările de adopție).

Bătrâna Doamnă se confruntă acum cu cel mai mare pericol dintre toate; nu război, nu molime, nu foamete, nu crize politice, nu extratereștri războinici, nici măcar asteroizi ucigași, ci îmbătrânirea accelerată și reducerea continuă a populației. Un război tăcut și implacabil împotriva destinului, împotriva alegerilor greșite făcute din prea multă libertate și prea multă prosperitate. Un război care va fi în mod sigur pierdut; în 1913, Europa reprezenta 28% din populația planetei, iar puterea sau influența sa țineau în gheare întreaga planetă. În 2050, proporția va fi sub 5% (și fiindcă Europa EU a hotărât să expulzeze Rusia) și va continua scăderea accelerată. În 2100, Bătrâna Doamnă va fi doar un muzeu la margine de drum, pe care o vor vizita mai ales nepoții altor culturi, de pe alte continente.

Credeți-mă, mi-ar plăcea să mă înșel. În definitiv, înainte de a fi un cetățean al planetei, sunt un cetățean al Europei și am admirat și prețuit contribuția sa fundamentală și unică la propășirea civilizației planetare. Dacă azi înțeleg tot ce mișcă sub Soare, și sub mulți alți sori, se datorează educației europene. Și sufăr la gândul că strălucirea ei pălește și se stinge curând ( o, prea curând!), precum o stea gigantică care și-a epuizat combustibilul. Și sunt frustrat că o asemenea moștenire culturală, pivot și fundație a civilizației umane, riscă să se piardă în trecut, precum toate marile imperii care au strălucit și pe urmă s-au pierdut în tainițele istoriei.

Pe de altă parte, sunt furios că o asemenea moștenire culturală a încăput pe mâinile unor politicieni mărunți, birocrați europeni interesați doar de ciclurile electorale și de propriile privilegii.  Ei sunt toți orbi în fața destinului; ei, conducătorii celei mai educate și evoluate cultural părți a umanității, sunt niște ageamii incapabili să citească și să înțeleagă cifre simple oferite de comunitatea științifică. Incapabili să înțeleagă nevoile pe termen mediu și lung. Ei continuă să se certe ca chiorii pe problema imigrației, fluturându-și orgoliile mărunte, fără a înțelege că însăși salvarea Europei ca fenomen cultural, social și demografic depinde de controlul și utilizarea inteligentă a acestui fenomen.

Fiindcă este evident că toate inițiativele și planurile lor de revitalizare a natalității, ca pârghie prioritară de stopare a declinului demografic, sunt de-a dreptul jalnice, fără niciun folos. Fără îndoială, pe agenda decidenților sunt probleme imediate, mult mai presante: tranziția energetică, divizarea socială, ridicarea extremismului, războaiele comerciale cu mai toată planeta, războaie sângeroase mai peste tot etc. În concluzie, banii se duc în direcțiile respective, iar viitorul Europei este lăsat pe mâinile molatice și nepăsătoare ale generațiilor viitoare.

Nepoții Bătrânei Doamne vor fi potopiți de nepoții altor culturi, mult mai bătăioși și mai pofticioși. Și de-abia atunci va fi adevărat ceea ce timp de 4 secole li s-a reamintit papilor la înscăunare: „Sic transit gloria mundi”. Este timpul să amintim Bătrânei Doamne o parafrază dramatică a respectivei zicale: „Sic transit gloria Europæ”.

Așa se trece gloria Europei.

Mihai E. ȘERBAN