Aviz favorabil. Ansamblu rezidențial propus într-o zonă foarte căutată de către dezvoltatorii imobiliari
Un ansamblu imobiliar compus din 17 locuințe unifamiliale urmează să fie construit în satul Sălicea, comuna Ciurila. Proiectul aflat în faza avizării PUZ a fost dezbătut în ședința Comisiei Tehnice de Administrare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) de vineri, 27 septembrie, de la Consiliul Județean Cluj. Aviz favorabil pentru acest proiect, dar cu unele condiționări.
Satele Sălicea și Ciurila sunt vânate de către dezvoltatorii iombiliari în ultimii ani, în special datorită distanței mici față de Cluj, dar și a frumuseții zonei. Arhitectul șef al județului a spus în timpul prezentării că, după realizarea PUG al comunei, au fost înregistrate 200 de cereri pentru eleiberarea certificatului de urbanism.
19.682
de metri pătrați reprezintă suprafața totală a celor 20 de parcele studiate pentru acest proiect; beneficiarii investiției doresc reparcelarea acestor suprafețe de teren în vederea construirii a 17 locuințe în satul Sălicea.
Parcelele propuse au suprafața minimă de 900 mp fiecare; se propun în total 15 parcele de locuinte, precum și un spațiu verde. Pe două parcele mai generoase – una de 1.506 mp, cealaltă de 1.690 mp – se propun câte două locuințe; pe celelalte 13 parcele – câte una. Astfel, în total vor fi 17 locuințe unifamiliale.
Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, s-a interesat de utilități și, în special, de canalizare, mai ales că investiția propune 17 locuințe. Se știe, satul Sălicea n-are canalizare.
Arhitectul Horațiu Răcășan, care conduce biroul de urbanism și arhitectură RAUM, proiectantul lucrării, a explicat că administrația locală nu poate realiza canalizarea în sat (pentru că nu sunt 3.000 de locuitori), așa că un grup de privați din Sălicea va construi din bani proprii, dar pe terenul primăriei, o stație de epurare. Și că ansamblul propus de biroul RAUM se va lega la viitoarea stație de epurare.
Claudiu Salanță a fost de acord cu soluția propusă, însă a cerut ca acest lucru să fie trecut în memoriul tehnic, iar proiectantul, cu documentația modificată, să revină într-o ședință viitoare.
Proiectul a fost avizat favorabil cu recomandările făcute în timpul prezentării.
Zona studiată se află în intravilanul localității Sălicea, comuna Ciurila și este localizată la sud față de vatra satului, spre vârful Măgura. Accesul pe teren se face direct din drumul de exploatare.
Vecinătăți:
• Nord – zonă de locuințe situate în intravilan și terenuri agricole situate în extravilan;
• Est – zonă de sistematizare aferentă locuințelor rurale;
• Sud – limita intravilanului existent;
• Vest – terenuri situate în intravilan, cu functiunea de locuire rurală.
Regimul de înălțime propus: D (demisol) + P (parter) + M (mansardă) ori S (subsol) + P + M.
Parcelele studiate se află în domeniul privat al persoanelor fizice Stan Doichița, Stan Mihai-Gavril, Heil Laura, Heim Oliver, Berinde Iuliana Daniela, Păcurar Cristian-Gheorghe, Păcurar Natalia, Cioată Cristina Maria, Cioată Ștefan Cristian, Achim Sorin-Adrian, Dragoste Ciprian Traian, Dragoste Sorana Gabriela, Vonaș Mihai Ștefan, Vonaș Iuliana – Maria. Categoria de folosință a terenului este de arabil.
Conform documentației, beneficiarii terenurilor doresc să își valorifice cât mai mult terenul aflat în posesia lor și vor suporta cheltuielile necesare sistematizării terenului și asfaltării drumului. Investitorii privați vor suporta si costurile care revin branșamentelor, construire imobile și împrejmuiri.
Proiectul a fost realizat de către biroul de arhitectură și urbanism RAUM din Cluj, condus de arh. Horațiu Răcășan.
Foto/randări: RAUM s.r.l.