AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Peste 20 de ani de când a intrat excavatorul pe „lotul blestemat”. Când va fi finalizat: scenariul optimist vs. scenariul pesimist

Asociația Pro Infrastructură consideră că antreprenorul român Construcții Erbașu „a apăsat pedala de accelerație” pe fostul lot Bechtel de pe Autostrada Transilvania, însă trebuie să continue mobilizarea dacă vrea să finalizeze secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiş în iulie 2026.
Lucrările pe acest segment de 26,35 km au ajuns la un progres fizic de 5%.
Anunțul postat astăzi de API
„După un start hibernal așa cum vă relatam în 23 februarie, cei de la Erbașu au reușit să apese pedala de accelerație și se văd progrese bune în teren, atât la terasamente cât și la structuri. Însă mobilizarea trebuie să continue pe trendul ascendent dacă antreprenorul vrea să facă o figură frumoasă la primul său proiect rutier major și să inaugureze lotul în termenul contractual din iulie 2026. Posibil, în varianta optimistă.

Chiar dacă s-ar rata vara viitoare și vom intra în scenariul pesimist, totuși avem șanse mari să scăpăm de acest sector blestemat cel mai târziu la sfârșitul lui 2026, adică la 22 de ani și jumătate (!!!) de la prima cupă de excavator dată de Bechtel în iunie 2004.

Contractul pe cei 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș a fost semnat în 24.11.2023 cu Erbașu, al patrulea constructor de pe acest tronson, și prevede 6 luni de proiectare și 18 de execuție.

Proiectul tehnic a fost aprobat cu întârziere, în 19.12.2024, deși ordinul de începere aferent a fost dat în 15.03.2024. Abia în 20.01.2025 a fost emis și ordinul de începere pentru lucrări, deci termenul de finalizare actualizat este iulie 2026”, au transmis reprezentanții API.


Asociația Pro Infrastructură este cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport (infrastructură rutieră, feroviară, metrou și aviație).
Foto: Asociația Pro Infrastructură
Te-ar putea interesa și acest articol: