AUTOSTRADA TRANSILVANIA. Lucrările cu probleme dintre Nădășelu și Topa Mică ar putea fi relicitate
Lucrările din zonele cu probleme Nădășelu și Topa Mică de pe Autostrada Transilvania (A3) vor fi scoase din contractul încheiat cu grupul UMB și vor fi relicitate, au declarat surse oficiale, conform economica.net. Despre soluția relicitării lucrărilor din zonele cu alunecări de teren a scris luna aceasta și Asociația Pro Infrastructură (API).
Conform sursei citate, premierul Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul săptămânii trecute, că a avut discuții cu Dorinel Umbrărescu, inclusiv despre problemele de pe șantiere. Grupul UMB, controlat de acesta, are în derulare contracte pentru peste 400 de kilometri de autostradă și drum expres.
Printre acestea se numără și tronsonul de circa 30 de kilometri dintre Nădășelu și Zimbor de pe Autostrada Transilvania (A3).
Asociația Pro Infrastructură (API) anunța pe 13 iunie că a filmat toți cei 30,06 kilometri (video mai jos) ai acestui tronson foarte dificil al Autostrăzii Transilvania.
Sursa video: API
CITAT
„Estimăm că stadiul fizic este de (aprox.) 57%. Deși cei de la UMB sunt în continuare bine mobilizați, lotul a trecut de la categoria <circulăm în 2024, poate chiar din 2023> în urmă cu 12 luni la <mai vorbim prin 2025> în prezent. În 2022 speram că aceasta va fi prima autostradă finanțată prin PNRR deschisă traficului, iar acum începem să avem emoții pentru 2025.
În noiembrie 2022 antreprenorul a primit o extensie de timp până în aprilie 2025 și în decembrie a mai primit una. Momentan, graficul de execuție actualizat aprobat indică finalizarea în data de 13.07.2025!
Însă cel mai mult ne îngrijorează lentoarea CNAIR în tranșarea situației soluțiilor noi de la Nădășelu și Topa Mică. Alunecarea masivă de la Nădășelu a <bubuit> la început de septembrie 2021”.
Asociația Pro Infrastructura, 13 iunie 2023
Reprezentanții API au mai susținut că această „mișcare” birocratică nu ar fi o premieră. „Cel mai bun exemplu similar este lotul 3 al A1 Lugoj – Deva, acolo unde constructorul spaniol Comsa care executa autostrada a fost singurul ofertant și (până la urmă) câștigător al contractului pentru lucrările suplimentare”, au explicat reprezentanții API.
Aceștia au solicitat CNAIR să demareze de urgență licitația aferentă soluțiilor de la Nădășelu și Topa Mică. „Altfel, riscăm să ajungem în 2026 cu inaugurarea”, a avertizat API.
Nădășelu și Topa Mică, probleme mari pentru constructor
Probleme mari sunt la Nădășelu, unde constructorul UMB a propus un viaduct de peste 100 metri peste cimitirul din localitate. Oamenii de aici s-au opus vehement acestui proiect. O altă problemă este la Topa Mică, unde constructorul a propus un tunel cut & cover în loc de debleu. API spune că la Topa Mică n-ar fi vorba de soluția propusă și că va exista o altă amânare.