Asociația Pro Infrastructură: „Acesta este UMB, deopotrivă înger și demon. Iubiți-l sau urâți-l!”

Autor  admin   în       5 luni în urmã  

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API) fac o analiză foarte argumentată, acum la sfârșit de an, referitoare la rezultatele din 2024 ale companiei Spedition UMB, cel mai puternic constructor român de autostrăzi. În 2024, UMB a dat în trafic 97,34 kilometri de autostradă și drum expres, un record absolut în țara noastră, mai mult decât dublu față de ce a reușit Bechtel în 2009, „doar” 42 km pe A3 Turda-Gilău.
Totuși, API scoate în evidență și minusurile constructorului român, care pentru a ajunge la acest record ar fi făcut rabat la calitate sau a neglijat alte șantiere unde avea contracte. UMB lucrează și pe două secțiuni de pe Autostrada Transilvania: Nădășelu – Zimbor (30,06 km lungime, stadiul fizic în octombrie – 78,3%) și Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km lungime, stadiul fizic în octombrie – 62,92%).

Postarea Asociației Pro Infrastructură

„UMB, înger și demon în 2024. La sfârșitul săptămânii, probabil vineri, se va deschide circulația și pe cei 36,1 kilometri ai Autostrăzii A7 Râmnicu Sărat-Focșani (Mândrești), fiind inaugurate așadar loturile 2, 3 și 4 ale A7 Buzău-Focșani.
În 2024, UMB dă în trafic 77,84 km pe A7 plus 19,5 km pe DEx12 Colonești-Albota, adică 97,34 kilometri de autostradă și drum expres deschiși de un constructor într-un singur an calendaristic. Un record absolut în țara noastră, mai mult decât dublu față de ce a reușit Bechtel în 2009, „doar” 42 km pe A3 Turda-Gilău.
O performanță fantastică, peste așteptările noastre. În previziunile rutiere din ianuarie, noi mizam în 2024 pe A7 cocoașa de la Focșani (lotul 4), încă vreo 25 km din A7, DEx12 Colonești-Pitești și DEx6 Galați-Brăila, adică un total de 78,52 kilometri. Realitatea: 97,34 kilometri, deci +24% față de cel mai optimist scenariu al nostru. Fe-li-ci-tări!
Asumându-ne în continuare înjurăturile, facem tot noi analiza obiectivă și completă a acestui rezultat ieșit din comun, ținând cont și de cele rele: promisiunile au fost chiar mai mari, lucrările nu sunt gata pe lotul 3 Buzău-Focșani și ar mai fi avut nevoie de timp, s-a făcut rabat de la calitate și toate celelalte șantiere ale UMB au fost grav neglijate.
Promisiunile UMB și alte politicienilor au fost chiar mai mari: un total de 125 kilometri. S-au dat în trafic „doar” 97,34 km (78%) și s-au ratat cei 4,6 km ai lotului 1 A7 Buzău-Focșani unde podul peste Râul Buzău este la aproximativ 50% din placa de suprabetonare turnată (sperăm deschidere în februarie, termenul contractual inițial fiind august 2024), cei 12,3 km de pe DEx12 Albota-Pitești (posibil în jurul Paștelui 2025, termen noiembrie 2024) și 10,77 km pe DEx6 Galați-Brăila (până în vară, termen decembrie 2024).
Lotul 3 Buzău-Focșani este inaugurat prematur, ar mai fi avut nevoie de câteva săptămâni: supratraversări, sferturi de con, șanțuri, taluzări, casiuri, gard împrejmuire. Nu ne este clar momentan dacă vor reuși până vineri să pregătească și cele două noduri intermediare și dacă vor fi gata toate parapetele. De spațiile de servicii nu mai vorbim, ele nu sunt făcute nici pe Buzău-Râmnic.
Rabatul de la calitate. UMB și-a asumat un risc tehnic și financiar semnificativ, așternând în vreo 10 zile echivalentul a aproximativ 25 de kilometri de asfalt pe un sens de autostradă, în special uzură, pe vreme neprielnică: umezeală, chiar ploaie, combinată cu temperatură foarte scăzută, în jur de și chiar sub 5 grade C. În filmarea de vinerea trecută a lui Răducu, antreprenorul freza o lungime considerabilă de asfalt, probabil neconform. Și pe tronsonul 4 DEx12 deschis în buza alegerilor s-a frezat (și re-așternut) mult asfalt.
În plus, tot de dragul vitezei, terasamentele nu au avut timp suficient să se „așeze” vara și toamna. Pe tronsonul 3 DEx12 Craiova-Pitești, după 6 luni de la inaugurarea din decembrie 2023, au apărut probleme majore cu terasamentele în plin rambleu, aparent fără motiv, în cel puțin trei locuri unde încă sunt restricții severe de viteză. Să sperăm că pe A7 Buzău-Râmnic-Focșani nu vom avea o repetare a acestui scenariu. Din fericire, garanția este de 10 ani.
Recordul din 2024 a fost posibil doar printr-o concentrare de forțe nemaivăzută pe A7 Buzău-Focșani făcută în detrimentul tuturor celorlalte șantiere ale UMB, inclusiv de pe A7 la nord de Focșani. Așa cum vă spunem de doi ani de zile, avem termene contractuale inițiale depășite la pachet cu inaugurări cu luni bune înainte de termen.
Acesta este UMB, deopotrivă înger și demon. Iubiți-l sau urâți-l.
Datoria noastră este să vă aducem analize obiective, asumându-ne rolul de watchdog independent al infrastructurii de transport într-o societate românească tot mai divizată, cu tot mai multe extreme. Sperăm să mai rezistăm atacurilor gratuite și să găsim resursele interne ca să ne ducem misiunea mai departe și în 2025.
Indiferent de aspectele negative, în numele comunității pe care o reprezentăm, vrem să transmitem SINCERE FELICITĂRI ȘI MULȚUMIRI tuturor muncitorilor UMB care și-au lăsat pe șantierele A7 și DEx12 luni întregi, dacă nu ani de zile și patru dintre ei chiar toată viața! Cu voia voastră, vă îndemnăm să trimiteți un gând bun și o mulțumire celor care au făcut posibilă această performanță absolut remarcabilă din 2024”, au transmis, pe contul de Facebook, reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.
Foto: Răducu Popa

Asociația Pro Infrastructură (API) este cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport (infrastructură rutieră, feroviară, metrou și aviație).

Te-ar putea interesa și acest articol:

Topul celor mai harnici constructori de autostrăzi pe luna octombrie este dominat de UMB. Ce progrese s-au înregistrat pe șantierele de pe Autostrada Transilvania

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.