Aquapark fără bazin de înot în Grigorescu: de ce Primăria greșește fundamental

Primăria Cluj-Napoca continuă să promoveze proiecte de infrastructură care, deși par atractive pe hârtie, nu reușesc să răspundă real nevoilor comunității. Cel mai recent exemplu este construcția aquaparkului din cartierul Grigorescu, pe locul vechiului ștrand, unde funcționează un bazin de dimensiuni olimpice.

Noul aquapark nu va include un bazin de înot pentru sportivi sau pentru cei care vor să învețe să înoate. Vor fi 5 hectare de spațiu de bălăceală. E și un cerc vicios: mulți români aleg bălăceala pentru că nu știu să înoate.

Sigur, între timp se construiește un complex de natație în Borhanci.

În loc să creeze oportunități noi pentru înotători, administrația locală doar înlocuiește un bazin cu altul, dar la o distanță considerabilă. Este o strategie care menține Clujul într-un deficit de infrastructură sportivă și care limitează accesul clujenilor la un sport esențial pentru sănătate și siguranță.

În alte țări, înotul este o prioritate. La Cluj, doar o opțiune de weekend

În Europa, bazinele de înot sunt considerate o necesitate publică, nu un lux. De exemplu, în țările occidentale există câte un bazin în aproape fiecare cartier, astfel încât oricine, indiferent de vârstă sau statut social, are acces facil la lecții de înot și antrenamente. Copiii din clasele primare au înotul ca disciplină obligatorie. În România, situația este cu totul diferită.

Conform unui raport al Regiunii Nord-Vest, care include Clujul, în 2018 existau doar 6 bazine de înot în toată regiunea, cu doar unul construit în plus față de 2012. Un bazin la câțiva ani, în timp ce nevoile populației orașului și a regiunii cresc constant.

Acest lucru explică și de ce românii știu să înoate într-un procent mult mai mic comparativ cu vestul Europei. Când accesul la bazine este atât de limitat, șansa de a învăța să înoți devine un privilegiu, nu un drept.

O decizie care afectează viitorul înotului clujean

În teorie, Primăria Cluj-Napoca nu “elimină” bazinul de înot din oraș, ci doar îl mută în Borhanci. Dar această mutare are efecte directe asupra celor care până acum foloseau bazinul din Grigorescu:

• Pentru copii și părinți, distanța este un obstacol real.Un copil care locuia în Grigorescu putea ajunge pe jos sau rapid cu transportul public la bazinul din cartier. Acum, părinții vor trebui să îl ducă în Borhanci, ceea ce presupune trafic, timp și bani în plus.

• Pentru înotătorii de performanță, relocarea afectează rutina antrenamentelor.Nu toți sportivii care se antrenau în Grigorescu se pot muta pur și simplu la noua locație, ceea ce ar putea duce la o scădere a numărului de practicanți ai acestui sport.

• Pentru oraș, în ansamblu, este o oportunitate pierdută.În loc să aibă două bazine funcționale – unul în Grigorescu și unul în Borhanci – Clujul va avea tot un singur bazin public, la fel ca înainte. Diferența e că acum, o mare parte dintre cei care foloseau vechiul bazin vor rămâne fără opțiuni.

Este un caz clasic de administrație care nu își înțelege comunitatea.

Ce ar fi trebuit să facă Primăria

Dacă ar fi gândit pe termen lung, administrația locală ar fi putut implementa o strategie coerentă de dezvoltare a bazinelor de înot, astfel încât să ofere acces real la acest sport pentru toți clujenii:

✅ Păstrarea bazinului din Grigorescu ca parte a aquaparkului, pentru a menține accesul la înot în acest cartier.

✅ Construirea unui bazin nou în Borhanci, fără a-l elimina pe cel existent, astfel încât orașul să beneficieze de două locații în loc de una singură.

✅ Planificarea pe termen lung a unei rețele de bazine de înot în oraș, pentru a oferi clujenilor aceleași condiții ca în orașele din vestul Europei.

În loc să vadă înotul ca pe o activitate de weekend într-un aquapark, Primăria ar trebui să îl trateze ca pe o nevoie reală a orașului, accesibilă tuturor.