Aproape 12 milioane de euro pentru modernizare unei artere vitale pentru Cluj
Modernizarea Clujului ajunge pe Bulevardul 21 Decembrie, de la Biserica Sf. Petru până la intersecția cu strada Regele Ferdinand. Joi, în ședința de Consiliu Local, urmează să se aprobe indicatorii tehnico economici. Proiectul a fost evaluat la 47,4 milioane de lei, cu TVA 56,3 milioane, adică aproape 12 milioane de euro.
Se dorește ca Bd. 21 Decembrie să nu rămână în urma altor artere importante ale orașului. Primăria a solicitat un proiect de la Planwerk, societatea de arhitectură care a regândit și Piața Unirii. ”Proiectul vizează îmbunătățirea calității spațiului pietonal, plantări de arbori, trecerea cablurilor în subteran, iluminat public cu tehnologie led, lărgirea benzii dedicate pentru transportul în comun și crearea unor benzi pentru biciclete. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, Axa 4.1”, a declarat Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei.
Proiectul pleacă de la biserica Sf. Petru și se oprește la intersecția cu strada Regele Ferdinand. Bulevardul va avea piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, că banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun va fi separată fizic de benzile pentru traficul general.
Vor fi plantați arbori, așa cum sunt și pe Horea sau Moților. Dispare însă o bandă pe sensul spre centru, dar nu și în intersecții, iar în locul parcării din fața bisericii Sf. Petru ia naștere o piațetă, cu arbori și băncuțe.
1698
de metri liniari vor fi modernizați pe Bd. 21 Decembrie în cadrul acestui proiect. De asemenea, sunt vizați și 62 de metri liniari de pe strada David Ferenc.
Am discutat despre proiect cu Eugen Pănescu, fondator Planwerk. ”Acest proiect nu face parte din ”revoluția împotriva automobilului”. Vor fi trei benzi spre centru, iar carosabilul se lărgește la intersecții, pentru a face posibile încadrările spre alte sensuri de mers.Este spațiu suficient pentru traficul general. În plus, se completează rețeaua de infrastructură de transport de dedicat pentru autobuze și troleibuze, respectiv apar piste velo de dimensiuni conforme și fără conflicte.
Trotuarele nu se îngustează; rămân la aproximativ aceleași dimensiuni, dar pietonii mai câștigă spațiu, prin mutarea pistelor de biciclete. Bulevardul, care acum este un spațiu respingător pentru pietoni, va fi mult mai plăcut de parcurs la pas. Se completează aliniamentul de copaci, cu arbori maturi, pe toată lungimea, ceea ce reprezintă un beneficiu public direct; calitatea pavajului va crește și ea. Este o zonă foarte importantă pentru Cluj, leagă centrul orașului de centrul de cartierul Mărăști. Sunt și unele atracții pe acest bulevard: e clădirea The Office, care nu are doar funcțiunea de birouri, se va construi și sediul filarmonicii, și e important să fie o stradă pe care să se poată circula într-un mod cât mai plăcut”, a spus Pănescu.