Aproape 1.300 de garaje vechi intră la demolare. Ofensivă în Grigorescu

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã  

Primăria continuă procesul de demolare a garajelor vechi. Refacerea zonelor unde s-au desființat garaje costă, așa că lucrurile au stagnat în ultima perioadă. Fotografia de sus este de arhivă, pe strada Parâng zona arată acum complet diferit.

5.600

de garaje au fost desființare până astăzi, la Cluj-Napoca. Practic, mai mult de jumătate dintre vechile garaje de tablă au dispărut.

Următoarea perioadă este însă intensă. S-au trimis notificări la aproape 1.300 de posesori să-și demoleze voluntar garajele; dacă nu, Primăria va face acest lucru pe cheltuiala lor. Au un termen de trei luni pentru a duce obligația la îndeplinire.

1.290

de persoane au primit notificări pentru a-și desființa garajele. Cele mai multe sunt în cartierul Grigorescu. Asta înseamnă că, la finalul anului, totalul garajelor demolate va urca spre 7.000.

Dintre acestea, sunt 300 în Gheorgheni (pe Nicolae Titulescu, Dostoievski și Anatole France), 268 în Mărăști Nord (pe Aurel Vlaicu, Trotușului, Ialomiței, Inului, Anina, Rovine), 370 în Grigorescu (pe Bihorului, Fântânele, Buzău, Donath, Mora, Țibleșului, Tecuci, Macului, Rousseau, Hațeg, E. Grigorescu, Al. Vlahuță) și 352 în Mănăștur (Mehedinți, Vidraru, Cioplea, Negoiu, Retezat, Bâlea, Borșa).

Primăria a renunțat în ultima perioadă la construirea de parkinguri. Comunicarea municipalității este așa: la trei garaje desființate apare un loc nou de parcare, iar asta are efectul constuirii de parkinguri noi.

Pe de altă parte, într-o emisiune la Napoca Live, viceprimarul Dan Tarcea a explicat că mai sunt zone unde au rămas în picioare o parte dintre garaje. Acolo există probleme juridice cu terenurile, adică parcele revendicate și întabulate.

Tarcea a spus că, momentan, sunt alte priorități privind exproprierile, dar că, în viitor, și spațiile cu parcări de tablă pe proprietăți private dintre blocuri vor fi expropriate.

About