Ansamblul imobiliar imposibil de confundat
Sunt câteva imobile de locuințe din Cluj pentru care nu trebuie să îi dai șoferului de la Bolt coordonatele de pe GPS. Blocul Spray, de exemplu. Iar asta dă un sentiment de mândrie celui care îi spune „acasă” clădirii respective. Într-o astfel de categorie exclusivistă intră și ansamblul Wings, de pe strada…Pardon, de ce să vă mai spun strada, că știți deja! Tocmai pentru că Wings este imposibil de confundat.
Inaugurarea „aripilor” a avut loc la finele săptămânii trecute și s-a făcut cu fast. Participanții au putut vizita ansamblul și au văzut Clujul de la înălțime. Evenimentul a avut loc în grădina urbană a complexului, în jurul amfiteatrului. Evenimentul special al serii l-a constituit momentul de acrobație – o plimbare la înălțime între cele două aripi ale ansamblului. A fost urmat de un foc de artificii.
“Suntem entuziaști să vedem ideile noastre puse în practică. Suntem fericiți si pentru că spațiile gândite sa faciliteze socializarea viitorilor locatari au fost suficiente chiar și pentru organizarea unui asemenea eveniment”, au transmis arhitecții implicați în realizarea proiectului.
“Totul este minunat! Este prima dată când ajung într-un ansamblu rezidențial nou construit și descopăr că spațiile comune sunt finalizate deja – gradină, zone de relaxare, amfiteatru, crame – parte componentă a pachetului viitorului locatar”, a declarat o invitată la inaugurare.
“Wings este primul proiect finalizat dintr-o serie pe care le avem în lucru și prin care ne propunem să schimbăm radical modul în care se construieste la Cluj. Am spus-o acum câțiva ani. Trecerea la verde nu va fi o revoluție, va fi o evoluție! De aceea, avem acum primul ansamblu din România dublu certificat EDGE și GREEN HOMES de către Banca Mondiala și România Green Building Council. Pentru că am construit pentru viitor, am extradotat clădirea cu putere electrică instalată necesară încărcării mașinilor electrice pentru toate cele 276 locuri de parcare existente. Orașele se schimbă și ne dorim să nu fim simpli părtași la schimbare, ci să fim cei care o provoacă și care ridică standardele în domeniul construcțiilor sustenabile”, a declarat Dorin Bob, CEO Studium Green.
Pentru mai multe informații și detalii vizitați www.studiumgreen.ro sau pagina de Facebook studiumgreenimobiliare.