Ansamblul de case din Chinteni, aviz nefavorabil. Alin Tișe: „Nimic nu crește într-o comună dacă nu obțineți acordul primarului”

Autor  Tudor Știrbu   în       3 years în urmã  

Urbaniștii din cadrul Consiliului Județean Cluj au respins, în ședința de joi, 7 aprilie, proiectul unui ansamblu imobiliar care urma să fie edificat pe 2 hectare în localitatea Chinteni. 

Arhitectul care a prezentat proiectul, Ana Zarif, a solicitat comisiei stabilirea oportunității construirii unor locuințe individuale și semicolective pe un teren cu o suprafață de 20.813 metri pătrați, adică peste două hectare.

Conform memoriului tehnic, proprietarii sunt patru persoane: Szakacs Barna, Daniel Popa, Kelemen Elisabeta si Gabriel Mercean.

32 de parcele

urmează să fie edificate aici. Parcelele vor avea suprafețe cuprinse între 382 și 937 mp, iar construcțiile edificate vor avea un regim de înălțime P+1E+M .

„Investiția se integrează cu ușurință în zonă”

„Investiția se va realiza într-o zonă la marginea localității, în sud-estul comunei, care se află în zona noilor extinderi de locuire. Întrucât există atât un context de locuire al zonei, cât și anumite facilități ce susțin această funcțiune, investiția propusă se integrează cu ușurință în zonă, fiind parte astfel din tendința de dezvoltare generală a zonei”, se arată în memoriul tehnic.

Terenul nu e racordat la utilități, iar circulația se va face, conform urbaniștilor care au întocmit proiectul, pe trei drumuri.

Nemulțumirile primăriței 

În timpul prezentării online, a intervenit și Lucia Suciu, primărița din Chinteni, care și-a făcut un obicei de a fi prezentă la ședințele de Urbanism în care se discută proiecte imobiliare din comuna pe care o conduce. Lucia Suciu i-a reproșat arhitectei Ana Zarif că n-a luat legătura cu primăria înainte de a începe proiectul. Apoi și-a expus nemulțumirile.

„Este o zonă nedezvoltată a comunei Chinteni, pe care noi vrem să derulăm lucrări, având în vedere că sunt deja mai multe PUZ-uri. Iar până la această dată am emis 200 de autorizații de construcție. Nu dorim să aglomerăm această zonă.

Dar cel mai mult e vorba de vorba de centura Chinteniului, care va fi deviată după bunul plac al proprietarilor. Cât de bine este să treacă centura de ocolire a comunei Chinteni și să avem parcele minuscule, de 500 de metri pătrați? Că nu cred că vor fi mai mari.

Nu putem accepta așa ceva și n-o vom face nici în viitor1 Este o viitoare zonă de dezvoltare. Să vă gândiți că acolo avem aproape 100 de hectare, un teren pe care trebuie să-l tratăm cu foarte multă seriozitate. Este vorba de intrarea în comuna Chinteni pe partea stângă și dacă nu ne concetrăm atenția pe zona respectivă, s-ar putea să devină o zonă care nu va plăcea nimănui”, a reclamat primărița Lucia Suciu.

Primărița: „Chiar mă deranjează: n-ați purtat o discuție cu noi” 

„Nu putem să luăm o suprafață de 20.000 de metri pătrați din mijlocul unor terenuri și pe restul să-i abandonăm, doar să ne rezolvăm noi problema … Și mai mult, chiar mă deranjează: n-ați purtat o discuție cu noi și apoi ați spus că administrația publică extinde rețelele în zona respectivă pe cheltuiala noastră. Și mă repet: ați intrat pe centura de ocolire a comunei Chinteni”, a transmis, nemulțumită, edilul-șef al comunei.

Ana Zarif a intervenit în discuție, negând că ar fi transmis faptul că primăria va extinde rețelele pe terenul din proiectul prezentat de ea.

Primărița a plusat și a cerut ca proiectul să aibă și avizul Apelor Române, explicând că e vorba de o zonă inundabilă. În plus, ea a mai spus că, deocamdată, primăria nu poate veni în această zonă cu rețele de apă, canal, gaz, deoarece nu sunt dimensionate corespunzător.

Ce a cerut Alin Tișe

În discuții a intervenit și președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, care i-a cerut primăriței Lucia Suciu să-și expună, punctual, nemulțumirile. Asta pentru ca proiectantul să aibă o imagine clară referitoare la reclamațiile invocate de edilul-șef al comunei Chinteni. Fără să respire, primărița și-a dat drumul la nemulțumiri (cele expuse mai sus).

Au mai intervenit și doi dintre membrii comisiei, Radu Spânu, și Vlad Negru, care i-au atras atenția proiectantului că, potrivit celor prezentate în memoriu, casele ar fi una într-alta, ca într-un „cartier chinezesc” și i-au transmis niște sfaturi tehnice.

Aproape de final, Alin Tișe a întrebat-o pe Ana Zarif dacă îi sunt clare obiecțiunile ce-au fost invocate după prezentarea proiectului, iar aceasta a răspuns afirmativ, adăugând că va lua legătura cu primarul comunei Chinteni „dacă asta a fost dorința”.

„Nimic nu crește într-o comună dacă nu obține acordul primarului”

„Să învățați în viață că într-o localitate nimic nu crește până nu obține acordul de la doamna sau de la domnul primar. Așa că în viitor o să știți asta, cine e șeful în comună: primarul”, a încercat o glumă președintele CJ Cluj.

La final, Alin Tișe i-a transmis proiectantului să ia legătura cu primăria și să se pună de acord cu un concept comun. „Poate iese un proiect bun pentru toată lumea. Și când faceți modificările cerute, reveniți la noi și o să le analizăm în proxima ședință”, a spus șeful deliberativului județean.

Apoi i-a îndemnat pe membrii comisiei de Urbanism să voteze, propunând un „aviz nefavorabil”. Membrii comisiei s-au conformat: au fost 6 voturi pentru „avizul nefavorabil” propus de președintele CJ Cluj.

 

 

 

 

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.