Ansamblu imobiliar propus în Borhanci: 1,7 hectare pentru locuințe și o clinică dentară

Un nou proiect imobiliar este propus în cartierul Borhanci din Cluj-Napoca, pe o suprafață de 1,7 hectare. Planul urbanistic zonal, aflat la faza de dezbatere publică, vine în contextul în care un alt proiect similar din zonă a fost amânat săptămâna trecută în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, după opoziția vecinilor.
Proiectul și detaliile tehnice
Noul ansamblu imobiliar propune construirea de locuințe individuale și cuplate, precum și amenajarea unui spațiu verde cu acces public nelimitat și a unei clădiri destinate serviciilor de interes public – mai exact, o clinică dentară. Suprafața terenului reglementat este de 17.000 mp, iar beneficiarii sunt un grup de 14 persoane sau familii.
Conform propunerii, loturile pentru locuințe vor avea suprafețe între 320 și 700 mp, iar clădirile vor avea un regim de înălțime redus, de maximum (S)+P+1+M (subsol, parter, un etaj și mansardă) sau (S)+P+1+R (subsol, parter, un etaj și nivel retras). În total, 14.896 mp vor fi alocați pentru locuințe, în timp ce restul terenului va găzdui spațiile verzi și clădirile pentru utilități publice.
De asemenea, ansamblul include o parcelă pentru un spațiu verde public de 775 mp și o altă parcelă de 1.018 mp destinată clinicii dentare. Proiectantul ansamblului este o firmă din Târgu Neamț.
Circulații și conexiuni
Proiectul include regularizarea străzii Remenyik Sandor, pentru care se va ceda o suprafață de 301 mp din teren, pentru a facilita accesul și lărgirea acesteia. Totuși, proiectul vine într-un context sensibil, dat fiind că vecinii unui proiect similar din apropiere s-au opus conectării unei noi străzi cu cea existentă, preferând să păstreze o circulație închisă care se termină în tufișuri. Din ciclul „e strada mea, dă-te jos de pe ea”. :))
La actualul proiect sunt nu una, ci două bretele cu străzi învecinate.
Componenta verde și adaptarea la teren
Ansamblul include o componentă importantă de spații verzi, atât prin parcelele dedicate, cât și prin integrarea unor grădini și scuaruri în proiect. Se vor crea 775 mp de spațiu verde public și 4.200 mp de spații verzi asociate loturilor private. În plus, soluțiile de organizare propuse au fost gândite să țină cont de panta terenului, care variază cu o medie de 6%.
Proiectul se află în faza de dezbatere publică, fiind deschis propunerilor și modificărilor înainte de a fi analizat de comisiile Primăriei.