ANALIZĂ. Cu noua “achiziție”, șansele PSD Cluj cresc

Autor  admin   în  ,      1 lunã în urmã     1174 Vizualizări.  

Doctrina politică social democrată, privind organizarea și administrarea unei societăți, având la baza principiile egalității și dreptății sociale, ale promovării intereselor producătorilor de valori materiale și spirituale, ale protecției sociale a categoriilor defavorizate, prin limitarea puterii claselor sociale, îndeosebi a monopolurilor, nu a avut un succes extraordinar la Cluj. E mult de discutat dacă doctrina sau oamenii sunt de vină. Cert este că discutăm despre un oraș sub monopol de dreapta de aproape 20 de ani, iar opoziția locală (un mecanism extrem de important într-o democrație sănătoasă, care nu face nimic altceva decât să contribuie la calitatea actului de guvernare locală în interesul cetățenilor) nu este nimic altceva decât un umil saltimbanc, mai mult decât obedient, deloc de luat în seama în jocul politic local.

Ei bine, zilele trecute a apărut subiectul reactivării, în cadrul Partidul Social Democrat, a unui fost lider local, Remus Lăpușan. Este un tip serios, recunoscut de către competitorii politici drept omul care face opoziție, dar care în același timp este deschis dialogului constructiv. Trecuse la Pro România, iar PSD i-a dus cu siguranță dorul. Întoarcerea sa a creat fiori reci pe pielea politică deloc tăbăcită de lupte a unor lideri actuali care simțeau că le fuge, metaforic vorbind, pământul de sub picioare.

 Pe de altă parte, Lăpușan este un mare câștig pentru orice partid, în special pentru PSD. Și oferă social-democrației locale o nouă șansă. De ce? Pentru că se schimbă oarecum paradigma social democrației clujene. Multe voci susțin că astăzi este singura persoană care are capacitatea de a resuscita organizația locală și de a coagula în jurul partidului toți factorii necesari pentru un eventual succes. Acum, sigur, e de discutat ce înseamnă “succes”, dar Remus Lăpușan are la activ campanii electorale câștigate la nivel județean, pentru PSD. Cu Primăria a fost mereu puțin mai complicat.

În același timp, el este singurul om care are capacitatea de crea un pol de opoziție local, atât de lipsit într-o viață politică locală atât de fadă. Nu vreau să îi știrbesc, nici pe departe, autoritatea sau capacitatea politică lui Alexandru Cordoș, actual președinte PSD Cluj, însă rezultatele organizației au fost inconsistente, cel puțin până acum. Se vede și se simte, opoziția social-democrată în administrația locală a urbei și a județului este foarte palidă. Amintiți-mi, vă rog, care este ultimul gest politic notabil, ultimul proiect grandios pe care PSD l-a susținut și lansat la Cluj în anii din urmă. Vedeți?  

Acum să privim spre acest 2023 incipient și spre un 2024 cu multe rânduri de alegeri. Toate posibile. La nivel central se va produce cel mai probabil celebra “rotativă”, iar social-democrații vor prelua prim-ministeriatul. Probabil va exista și o rocadă de ministere. Ei bine, această situație va împacta și la nivel local, unde leadership-ul va trebui să aibă capacitatea politică de a face numiri în funcții decizionale la nivel central, oameni care pot, prin contribuția lor, să aducă un plus valoare la nivel local. Întrebarea este: oare va avea capacitatea conducerea actuală să facă acest lucru? În trecut, PSD Cluj a trimis oameni în funcții-cheie, inclusiv miniștri. 

Dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, iar inacțiunea va continua, politicienii de stânga vor fi spulberați în 2024 de restul competitorilor de pe scena politică locală. Ei sunt deja mai activi și astăzi. Îmi permit chiar o predicție, aceea că PSD Cluj va fi al patrulea partid ca număr de voturi la nivel local. Mă bazez pe tendințele din partea electoratului local, total atipic; ceea ce funcționează la București sau Craiova, nu merge și la Cluj din mai multe motive, care țin și de morfologia zonei. 

Există șanse de reviriment, în beneficiul democrației locale, a schimbului de idei, a participării la decizie? Personal vreau sa sper ca da, deoarece social democrația necesită o reprezentare coerentă. Monopolul nu este de dorit nici în economie, cum nu ajutăm ba chiar duce spre dictatură, în politică. De aceea e bine dacă Remus Lăpușan revine în PSD; poate ajuta, poate revitaliza partidul, poate contesta monopolul PNL. De aceea spuneam că este o “achiziție”, nu chiar ca Ronaldo la Al Nassr, dar măcar ca un jucător experimentat transferat de o echipă care se luptă pentru promovare.

Mihai CURTEANU

Absolvent de drept, analist politic, participant activ la viața politică autohtonă, Mihai Curteanu s-a alăturat echipei Media9 pentru a susține și a promova o percepție realistă asupra evenimentelor politice.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.