“Am fost cameramanul lui Boc. Așa, și?”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     9853 Vizualizări.  

Este dezvoltator imobiliar, însă presa clujeană îl numește, cu fiecare ocazie, “cameramanul lui Boc”. Asta pentru că, în prima tinerețe, a fost angajat la Primărie, apoi și la Guvernul României. Ștampila a rămas aplicată pe Ovidiu Moldovan și astăzi, la mai bine de zece ani de când și-a schimbat cu 180 de grade domeniul de activitate. Moldovan povestește într-un interviu pentru Media9 care a fost evoluția sa profesională.

– Ești “cameramanul lui Boc”, nu trece o lună fără să apară câte un articol despre tine, la modul acesta…

– Nu mai sunt, dar am fost cameramanul lui Emil Boc. Așa, și? Nu este ceva de care să mă rușinez. Am lucrat cinstit, a fost primul meu angajament. Probabil că am fost bun în ceea ce făceam, altfel nu ajungeam să lucrez cu primarul, apoi cu premierul României. Imaginile filmate de mine au fost preluate de toate televiziunile importante din țară. Sigur că ai vrea ca, după zece ani, lumea să se “updateze”, să observe că lucrurile s-au mai schimbat, că domnul Boc are acum alți cameramani. Dar jurnaliștii au nevoie de “un cârlig” de care să se agațe.

– Te deranjează?

– Nu, presa trebuie să scrie ce crede de cuviință, are această libertate. Mă amuză, le spun prietenilor că pentru o parte a jurnaliștilor voi ieși la pensie tot “cameramanul lui Boc”. Pentru ceilalți sunt Ovidiu Moldovan, dezvoltator imobiliar, fondator Digger Contractors.

– Cât de mult l-a ajutat cameramanul lui Boc pe Ovidiu Moldovan, dezvoltator imobiliar?

– Nu l-a ajutat. Proiectele Digger au urmat exact traseul altor investiții în imobiliare, cu așteptat luni întregi la Comisia de siguranța circulației, cu dezbateri intense în Comisia de urbanism și uneori cu avize nefavorabile, cu vot în Consiliul Local, cu răbdare multă înaintea obținerii autorizației de construire. Unele proiecte nu sunt nici azi aprobate. Ca să nu batem pasul pe loc, eu și partenerul meu, Călin Borodi, a trebuit să căutăm și alte zone unde să investim. Așa am ajuns să construim în Apahida, de exemplu.

– Mulți dezvoltatori și-ar dori, probabil, să îl cunoască mai bine pe primar, în speranța ca proiectele să se rostogolească mai repede.

– Eu cred că cei mai mulți dintre dezvoltatori îl cunosc pe primar, dar asta nu rostogolește nimic. Ce-ar însemna ca Emil Boc să dea autorizații peste rând celor pe care îi cunoaște? De ce mi-ar da mie mai repede? Nu am fost prietenul domniei sale, am fost doar un simplu angajat. Cine spune că aș fi avantajat în vreun fel, pentru că am lucrat în Primărie, nu știe cum funcționează lucrurile în Primărie.

– Cum ai ajuns investitor imobiliar?

– Am fost ambițios dintotdeauna și, probabil, norocos. Nu am avut mulți bani, dar am reușit să găsesc, la un moment dat, banii necesari pentru prima investiție. Apoi lucrurile au mers cumva de la sine. Astăzi proiectele noastre au căutare, pentru că oferim ceea ce oamenii caută: calitate.

– Cum merge astăzi dezvoltarea imobiliară, la Cluj?

– Nu prea merge, macaralele care se văd sunt de la proiecte aprobate anii trecuți. 2021, cel puțin în prima sa parte, a marcat un blocaj la nivelul proiectelor noi, de mare anvergură. În toamnă parcă lucrurile au dat semne de normalizare. Primăria are de gestionat acest trafic aglomerat, iar cei care plătesc factura sunt investitorii. Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură centura metropolitană, care ar putea regla lucrurile. Până atunci, sunt convins că autorizările se vor face sacadat și vor avea de suferit toți dezvoltatorii, inclusiv cel numit de o parte dintre jurnaliști “cameramanul lui Boc”.

Despre proiectele Digger Contractors AICI.

About