Alin Tișe este nemulțumit că trebuie să autorizeze proiectele imobiliare din județ. „Nu mai facem față”

Autor  admin   în       2 years în urmã  

Într-o emisiune online, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a denunțat birocrația și harababura din administrația publică locală/județeană. Chiar dacă face parte dintr-un partid aflat la guvernare, Tișe a dat impresia că se luptă cu morile de vânt. 

„Ajungi la un blocaj și nu poți să le explici oamenilor de ce nu se face la timp (lucrarea respectivă – n.r.).

Pentru că lumea spune: <Pe tine te-am votat!>. Nu poți să construiești o capelă într-un cătun, pentru că primarul, săracu’, nu și-a întabulat patru metri pătrați sub capelă. Al cui să fie terenul acela, dacă nu al bisericii?

Și noi le cerem primarilor să aibă întabulare, pe cimitir, pe biserică, pe curtea bisericii, pe conductele din fața bisericii, când primarul de-abia are bani să le dea salarii oamenilor de pe o lună pe alta. Și-ajungem să-l ținem pe primar ani întregi pentru o capelă mortuară. Dar gândiți-vă la țară ce e”, a reclamat președintele CJ Cluj.

„Altă nebunie e cu arhitecții. Păi cum e posibil ca noi (CJ Cluj – n.r.) să emitem autorizații pentru aproape întreg județul? Nu vorbesc aici de orașe, care își permit, cât de cât, să-și angajeze un arhitect. Dar ce legătură are Consiliul Județean să elibereze autorizații pentru o anexă gospodărească sau pentru o casă de vacanță în comuna Palatca?

Sau în Recea-Cristur? Sau unde vreți dumneavoastră în județul acesta. De ce nu poate primarul sau mai multe primării să angajeze un arhitect? Iar dacă nu găsesc un arhitect care să vină, să apeleze la un birou de arhitectură externă, care să-i dea (primăriei – n.r.) un aviz prin care să răspundă din punct de vedere legal pentru ce semnează. Pentru că despre asta e vorba. Arhitectul trebuie să semneze că ceea ce spune omul acela se face legal și că se încadrează în planurile urbanistice. Și că poate să construiască legal”.

„Astăzi, aproape toate dosarele ajung la Consiliul Județean. Avem sute și mii de dosare pentru care noi trebuie să emitem autorizații. Cu același număr de dosare. Dar noi nu mai facem față la asta”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj.

Tișe a mai spus, la final, că legislația trebuie adaptată „la ceea ce trăim, nu la chestii imaginare”.

About