Agentul de lobby Emil Boc. “Voi face vineri o recepție pentru sponsori”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     3727 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, i-a stabilit ca obiectiv antrenorului lui “U”, Erik Lincar, să pătrundă în play-off-ul Ligii 1. Ușor de zis, greu de făcut.

La modul în care și-a început achizițiile clubul clujean, cu Pițian, Bic și Bălan, jucători la care au renunțat Chindia, Craiova și Rapid, pare mai degrabă imposibil. Evident, problema este financiară.

Primăria a ajutat financiar Universitatea în 2022, nu poate suplimenta suma pe care a oferit-o deja. Așa că Emil Boc s-a transformat în agent de lobby al clubului și încearcă că determine companiile clujene să investească la “U”.

“Voi face o recepție vineri, în cadrul căreia le voi mulțumi sponsorilor de până acum, dar voi invita și alte companii. Așteptăm ca și alții să se ralieze din perspectiva mediului de business”, a spus Boc, la Napoca Live. Nu s-a mulțumit să îi motiveze pe oamenii de afaceri, ci s-a adresat și suporterilor. “Noi doi (Boc și realizatorul Lucian Danciu n.r.) ne vom face primele abonamente și sper să vină încă 5.000 de clujeni alături de noi”, a subliniat primarul.

DECLARAȚIE

“E greu, dar cred în obiectivul intrării în play-off. Printr-o mobilizare de excepție a tuturor putem duce echipa acolo, a jucătorilor, dar și a comunității.”

Emil Boc, primarul Clujului

Primarul a vorbit și despre centrul de copii și juniori; el dat de înțeles că nu îi place asocierea “U” – Luceafărul. “Nu vreau combinații, vreau “U” Cluj, care este un brand public. Să se poată manifesta și cei care nu au bani”, a afirmat Emil Boc, care a adăugat că acesta este un moment de reclădire a Universității.

About