Aeroportul clujean este sufocat. Încă șase avioane de Germania, azi, și zece în weekend – UPDATE

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     1946 Vizualizări.  

UPDATE. Clujul a obținut acordul de zbor pentru avioanele care urmează să plece în aceste zile spre Germania, azi și în weekend. Asta după ce Ordonanța Miliară nr. 8 cerea anunțarea acestor zboruri cu cel puțin 48 de ore înaintea efectuării lor. Sute de oameni au aflat că era cât pe ce să fi venit la Cluj degeaba.

Știrea inițială

După cele 12 curse de ieri, la care s-au îmbulzit peste 1.500 de oameni, astăzi mai pleacă șase avioane pline de agricultori din România, către Germania. În weekend mai sunt planificate zece: șapte, sâmbătă și trei, duminică. De data aceasta, conducerea aeroportului spune că oamenii vor fi aduși pe rând la check-in și că se vor lua măsuri de distanțare, după ce ieri s-au îmbulzit ca la un meci de fotbal.

Acuzat pentru lipsa de organizare inclusiv de premierul Ludovic Orban, directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a căutat astăzi să se disculpe. El dă vina pe firmele de recrutare, pe administratorii parcării și pe conducerea Consiliului Județean.

“Organizatorii au adus ieri circa 1.500 de persoane între 7 și 9 dimineața, deși zborurile erau eșalonate. Oamenii au fost abandonația în parcare. Pasagarii nu aveau bilet, erau doar pe niște liste, nici nu știau spre ce destinație pleacă. Firmele care i-au recrutat ar trebui anchetate și să răspundă în fața legii. Ce este interesant este că exact la aceeași oră au ajuns persoane și din Brăila, și din Botoșani, și din Dolj. Eu au stat în parcare. Aeroportul nu administrează parcarea, ci aparține Consiliului Județean și este administrată de o firmă privată, GoTo. GoTo a anunțat CJ de dimineață despre această situație, Poliția Transporturi a cunoscut toată situația. Am transmis un mail CJ și tuturor consilierilor județeni, ne-am gândit că ei trebuie să știe ce se petrece. Aeroportul a acționat corect, nu avem nicio vină. Ne pare rău și de muncitori. Unii de ieri au rămas până azi, au dormit în aeroport“, a spus David Ciceo, la Realitatea FM.

Ce trebuie știut este că între conducerea Consiliului Județean și cea a aeroportului există vechi neînțelegeri și procese. Asta deși Regia aeroportului este în subordinea CJ. Președintele Consiliul Județean, Alin Tișe, este de la PNL, iar David Ciceo este sprijinit vârtos de PSD.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.