Adina Vălean și-a permis să aibă o inimă. Și i se cere demisia

Rece ca un bolovan, aspră ca un cactus, neclintită ca un continent. Așa este inima unui politician. Sau, din cât circulă eresurile populare, așa ar trebui să fie. N-are mamă, n-are tată, n-are decât patrie adorată! Pe care, desigur, o adoră cum poate el mai bine, adică cu nenumărate șovăieli, cu solide schimbări de tabără, cu discursuri patetice (în sensul american, nu în sensul românesc, dacă înțelegeți ce vreau să spun…), cu performanțe lingvistice precare sau penibile, cu incompetența afișată în frunte (păi, dacă așa le-a fost scris!)

Mi-am jurat mai demult că nu am să mă mai iau de politicieni. În primul rând, fiindcă de o vreme încoace, am avut sentimentul pregnant că ei și cu mine ne aflăm în capitole foarte îndepărtate din marea carte a vieții, într-atât viziunea mea despre viață este diferită de cea a politicienilor. În al doilea rând, fiindcă mi-au repugnat atitudinile „morale” ale politicienilor, care excelează prin pragmatism găunos, suficiență intelectuală, prefăcătorie dirijată (spre realizarea obiectivelor, firește…) și indiferență atent mascată.

Politicienii au devenit la fel de puțin umani ca un judecător robot. Copleșiți de povara „corectitudinii politice”, ei își îngroapă cât mai adânc acea inimă de piatră care le îngreunează piepturile și le apasă creierele. Să nu credeți că această paralelă este forțată. Vom ajunge unii dintre noi, în viitor, pe mâna judecătorilor roboți, care nu pot fi impresionați sau influențați de nici un fel de tertip avocățesc. Ei vor aplica legea fără greș, în baza unor criterii strict obiective și pragmatice, pe care ființele alcătuite din carne, oase, piele și neuroni nu le pot nicicum înțelege.

Poate că aceasta este una dintre însușirile de căpătâi care se cer în exercitarea importantei și recompensatei meserii de „politician”: să-ți lași inima în vestiarul din parlament. Așa cum judecătorii își lasă inima în vestiarul din tribunalul în care fiecare are o sală „a sa”. Așa cum polițiștii americani albi își lasă obiectul pulsatoriu în vestiar înainte de a împușca orice negru care are un comportament suspect.

Și așa mai departe. Fenomenul general de împietrire se manifestă cu forță în domeniul politicii, și duce la întâmplări care ar putea fi hilare, dacă nu ar fi tragice. În recenta criză a deturnării avionului Ryanair de către puterea din Belarus am remarcat o singură abordare care părea pornită din inimă. Este vorba despre comisarul european al transporturilor, Adina Vălean (faptul că este compatrioata noastră nu are relevanță în cauză), care după eliberarea avionului și decolare a postat cu bucurie: „Vești minunate pentru toată lumea, în special pentru familiile și prietenii celor de la bord”.

Adina Vălean este femeie. Iată că mult celebrata inimă de femeie a rămas funcțională în cazul comisarului european, atunci când și-a exprimat mulțumirea pentru faptul că cei de la bord se află în siguranță și, după o sperietură strașnică, se vor putea reuni cu familiile și prietenii. Nu același lucru putem să-l spunem despre colegii ei din sexul „tare” care, precum un taur ațâțat de cârpa roșie, se reped cu obstinare doar asupra problemei cu încărcătură politică: reținerea samavolnică a disidentului Roman Protasevici.

Cel mai vocal, și cu apucături de justițiar, a fost președintele Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naționale a Franței, care a acuzat-o pe româncă de „lașitate”, și a solicitat demisia acesteia. Pare-se că lupta deșănțată pentru „corectitudine politică” nu numai că a împietrit inimile, dar a și scurtcircuitat neuronii domnului Bourlanges. Care nu a rămas singur, fiind secondat de actuali parlamentari, foști miniștri de externe, cărora pare să nu le pese de faptul că 150 de oameni au scăpat cu bine, iar unul a rămas în ghearele adversarului politic.

Din astfel de atitudini s-au născut marile tragedii ale istoriei. Atunci când, comod așezat în cabinetul tău (precum gomosul domn parizian), te interesează doar elementul de fond care te opune adversarului tău, și nu-ți pasă de cei mulți care suferă colateral și fără nici o vină, atunci zeii Marte și Thanatos își freacă mulțumiți mâinile, își ascut armele și construiesc în grabă noi sicrie de lux. Fiindcă barometrul tensiunii și al agresiunii stă să dea în clocot, iar victimele umane sunt doar o chestiune de timp.

O astfel de atitudine este echivalentă cu a te ofusca pentru faptul că unii au scăpat dintr-un accident rutier, sau dintr-un cutremur, iar rudele și prietenii s-au bucurat. „Cum, ai îndrăzneala să te bucuri, când unii și-au pierdut viața în iadul din care tu ai scăpat?” Presupun că acești domni ar fi avut o seară mult mai liniștită dacă întreg avionul, cu cățel și purcel, ar fi fost reținut în Belarus. Altfel, ei au arătat îngustimea viziunii lor, concentrată doar asupra adversarului ideologic, fără a le păsa cu adevărat de soarta tuturor ființelor omenești implicate.

Adina Vălean și-a permis să aibă o inimă. Pentru aceasta, acum ea suferă. Sper să înțeleagă că suferința, mai ales cea nemeritată, nu înfrânge, ci înnobilează inima.

Și sper că ați înțeles pentru ce nu o să mă vedeți niciodată în tovărășia politicienilor.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.